Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună

Numărul pensionarilor a scăzut, în noiembrie, cu aproape 17.000 de persoane. Cât a fost pensia medie în această lună
Sursa foto simbol: Pixabay

Numărul pensionarilor a scăzut în România. În luna noiembrie 2024, erau înregistrați 4.689.950 de pensionari, cu 16.841 mai puţini comparativ cu luna precedentă. De asemenea, pensia medie a fost de 2.740 de lei, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 12,85 miliarde lei, potrivit Agerpres.

Câte persoane s-au pensionat la limita de vârstă

Din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.769.678 de persoane, dintre care 2.167.371 femei, în timp ce pensia medie era de 3.056 de lei, reiese din statisticile CNPP.

De asemenea, pensie anticipată au primit, în luna noiembrie 2024, în total, 4.378 de persoane (3.924 de lei pensie medie), pensie anticipată parţială – 86.396 de persoane (2.743 de lei, pensia medie) şi pensie de invaliditate – 387.429 de persoane (pensie medie de 1.124 lei), dintre care 44.132 de persoane pentru gradul I de invaliditate (971 lei, pensie medie).

Câți pensionari au primit ajutor social

Cât despre pensia de urmaş, aceasta s-a acordat unui număr de 441.962 persoane (1.449 lei, pensia medie), în luna noiembrie, în timp ce ajutor social au primit 107 pensionari (540 de lei, în medie).

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:09 - Kate Middleton, după ce a luptat cu cancerul și a fost criticată că nu și-a respectat obligațiile regale: „Ultimele nouă luni au fost incredibil de dificile pentru noi”
13:44 - Ucraina triplează o taxă de război pentru angajați, pentru a susține armata. Proiectul de lege a fost deja criticat
13:18 - Cea mai mare prezență la vot, până la această oră, a fost înregistrată în Republica Moldova
12:55 - Vreme mohorâtă în Bucureşti sâmbătă şi duminică cu condiţii de burniţă sau ploaie slabă
12:41 - România ia cel mai scump împrumut din ultimul an și jumătate. Până de curând cele mai mari dobânzi le avea Ungaria
12:03 - Toni Greblă: În situația în care CCR consideră că este necesar să verifice toate secțiile de votare din lume, situația va complica foarte mult desfășurarea alegerilor. Nu știu ce nume să trecem pe buletinele de vot pentru turul doi
11:36 - Avertizare Cod galben de vreme rea, emisă de meteorologi pentru aproape jumătate din țară. Care sunt județele afectate
11:15 - Câte posibile incidente au fost semnalate de la debutul campaniei electorale pentru parlamentare? MAI a dat toate detaliile. Continuarea propagandei electorale, aspru sancționată
10:56 - Se fac ultimele pregătiri pentru parada militară de Ziua Națională! Pentru prima dată, pe 1 Decembrie, vom putea vedea și o dronă Bayraktar. Ce alte elemente de noutate vor mai fi (VIDEO)
10:21 - A început votul în diaspora pentru alegerile parlamentare. Zecii de mii de români au votat deja