Nu se pune problema carantinei totale și nici a restricționării circulației pe timp de noapte. Klaus Iohannis: „În România, lucrurile au fost gestionate bine”

Nu se pune problema carantinei totale și nici a restricționării circulației pe timp de noapte. Klaus Iohannis: „În România, lucrurile au fost gestionate bine
Foto: presidency.ro

Nu este cazul de lockdown în România, cel puțin pentru moment, a declarat Klaus Iohannis. Până acum, pandemia a fost gestionată bine, a declarat președintele în cadrul conferinței de presă susținute miercuri, 28 octombrie.

„Vedeți căaflăm de la buletinele de știri căpandemia este în extindere, dar în realitate, lucrurile au fost gestionate bine la noi, până acum.

Statele din despre care vorbiți (n.r. – cele din vestul Europei)au un numărde cazuri mult mai mare, chiar raportat la populație. S-au luat măsuri drastice, dar noi nu ne dorimacest lucru. Spun de fiecare datăcă trebuie săcombatemextinderea acestei epidemii. Cu mască,distanță, igienă, autoritățile cu măsurile care au fost impuse și sistemul de sănătate, cu extindereacapacității la ATI.

De la începutul pandemiei, numărul de paturi de la ATI s-a dublat, de la începutul pandemiei. Nu ne dorim un lockdown. deocamdată, situația nu ne duce cu gândul la o carantinăsau la un lockdown”, a declarat Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis: „Nu putem introduce restricții fără să vedem ce efecte au”

De asemenea, autoritățile nu au în vedere nici restricționarea circulației pe timp de noapte.

„Nu s-a discutat restricționarea circulației pe timp de noapte. Nu circulația pe timp de noapte crește numărul de cazuri, ci petrecerile pe timp de noapte, care au fost interzise.

Nu putem introduce restricții noi fără să vedem ce efecte au. Aceste restricții nu sunt un joc politic. Experții spun că trebuie să așteptăm 2 săptămâni. Nu vrem să distrugem viața oamenilor, ci să avem anumite restricții pentru a domoli efectele pandemiei”, a mai declarat președintele.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:26 - Panourilor fotovoltaice pot produce cu 50% mai puțin dacă nu sunt întreținute corespunzător. Cum și când trebuie făcută mentenanța
18:13 - Diana Stoica (USR), după ce Curtea de Apel Iași a eliminat toate înregistrările din dosarul lui Buzatu: „Problema este că oamenii își pierd încrederea în acest proces. Cine a greșit trebuie să plătească” (VIDEO)
18:02 - Destinația de vacanță ideală pentru această toamnă. Se află în România și este cunoscută pentru peisajele frumoase
17:59 - Ialomițianu (PMP): Românii nu mai pot suporta noi creșteri de taxe / În continuare se fac angajări la stat, în ciuda promisiunilor PSD-PNL. Sunt comune care au mai mulți salariați decât locuitori (VIDEO)
17:54 - Doctoriță prinsă în flagrant de DNA în timp ce lua șpagă. Este șefă de secție la un spital din Caraș-Severin
17:48 - Catacombele Sibiului pot fi vizitate acum de către turiști. Cât trebuie să plătească o persoană
17:45 - Prejudiciu de aproape 100.000 de lei. Un dezvoltator imobiliar a păcălit mai multe persoane din Bistrița-Năsăud că le-ar construi case
17:37 - Marian Rasaliu (PSD), despre proiectul legislativ pentru pensiile militare: „Urmează ca în viitorul apropiat, în cel mai scurt timp, să intre la vot și să fie rezolvată chestiunea aceasta” (VIDEO)
17:36 - Alina Petre, despre reținerea fostului șef de la CS Rapid, cu care e în proces de divorț: „Mi-am făcut duș, m-am fardat, m-am îmbrăcat” / A fost căsătorită și cu fiul unui fost șef SRI
17:32 - Radu Burnete (Concordia): Investitorii se tem de „o terapie de şoc, adică taxe surprinzătoare impuse sectorului privat” în 2025