Sezonul de schi a luat sfârșit în Poiana Brașov, din cauza temperaturilor prea ridicate și a ploilor. Dar, turiștii au parte de alte activități care înlocuiesc sporturile de iarnă.
Una dintre activitățile preferate de turiștii care ajung în Poiana Brașov este o plimbare cu ATV-ul, care începe cu o lecție de siguranță. O oră costă 250 de lei, plimbarea cu o calească timp de o oră este 150 de lei, iar tirul cu arma de airsoft este 45 de lei pentru 60 de bile. Altă activitate pentru iubitorii de adrenalină este zborul cu parapanta care costă 500 de lei, dar este condiționat de vreme, conform observatornews.
„Sunt multe lucruri pe care le poți face, atat în sezonul de iarnă, evident, mai ales, dar chiar și în sezonul de vară. Avem plimbările cu ATV-urile, avem drumeții, avem. Acum e o vreme ploioasă și ne-am simțit bine, am urcat cu telegondola, până la chalet-ul din vârf”, arată un agent de turism.
„Sunt destul de mulţumitoare pentru turiştii care vin pe timpul cât nu este zăpadă şi nu au ce face aici. Pot face drumeţii pe munte, pot închiria biciclete, se pot relaxa in cadrul hotelurilor cu spa”, spune un agent de turism.
Astfel, turiștii care sosesc în Poiana Brașov în afara sezonului de schi nu se vor plictisi pentru că cei din domeniul ospitalității le pun la dispoziție diferite activități, atât pentru relaxare, cât și pentru distracție sau mișcare.
Autoritățile locale s-au gândit că sporturile de iarnă nu ar trebui să fie complet uitat chiar și în timpul zilelor toride de vară. O idee este crearea unui bob de vară în Poiana Brașov, care va avea un traseu de 990 de metri lungime, doar că încă nu se știe când se va realiza pentru că nu s-au început lucrările.