"Nu o să ne însănătoșim niciodată!" Dacian Cioloș, enervat de atitudinea jurnaliștilor care l-au asaltat cu întrebări la Colectiv (VIDEO)
Dacian Cioloș a ajuns duminică seara la Clubul Colectiv pentru a depune un buchet de flori pentru victimele care și-au pierdut viața în incendiu. Ajuns acolo, acesta le-a spus jurnaliștilor că va da declarații la sfărșit, după ce va depune florile și va aprinde o lumânare. Cu toate acestea, jurnaliștii s-au ținut după el pe tot parcursul drumului așteptând nerăbdători câteva vorbe din partea premierului, potrivit news.ro.
Premierul Dacian Cioloș a venit la locul tragediei fiind însoțit de ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, și de ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru. Cu toate că nu a anunțat ora la care urma să ajungă, acesta a fost asaltat de presa încă de la început.
"Nu o să ne însănătoșim niciodată", a spus Cioloș, foarte deranjat de insistentențele jurnaliștilor.
La final, așa cum a promis, a mai spus câteva vorbe în fața camerei făcând referire chiar la atitudinea agresivă a celor din presă.
"Cel mai greu şi cel mai necesar este să putem schimba mentalităţi şi începând inclusiv cu modul în care reacţionăm în seara asta", a declarat Dacian Cioloș.
Nu o să ne însănătoșim niciodată!" Dacian Cioloș, enervat de atitudinea jurnaliștilor care l-au asaltat cu întrebări la Colectiv
#DIRECT_ONE_5yv2p5#