"Nu e vorba de blocarea unei anchete, ci doar o clarificare a ceea ce înseamnă separația și echilibrul puterilor în stat". Șerban Nicolae despre sesizarea CCR privind dosarul DNA pe OUG 13 (VIDEO)

Publicat: 27 02. 2017, 13:36

Ministrul Justiției Tudorel Toader și senatorul Șerban Nicolae au fost prezenți luni la Curtea Constituțională unde judecătorii dezbat sesizarea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, privind un conflict juridic de natură constituțională în legătura cu ancheta DNA pe emiterea ordonanței de urgență numărul 13 privind modificarea condurilor penale.

"Nu e vorba de blocarea unei anchete sau despre situarea unor persoane deasupra legii, ci doar o clarificare a ceea ce înseamnă separația și echilibrul puterilor în stat așa cum sunt definite de Constituție și ca să reiau ceea ce a spus domnul ministrul, o separație a competențelor între autoritatea legiuitoare Parlamentul și autoritatea legiuitoare delegată Guvernul și Ministrul Public ca ca organ de anchetă, pe de altă parte. Atât și nimic mai mult. Nu avem nimic de clarificat în privința modului cum se desfășoară anchetele, cu modul în care se administrează probele sau cu modul în care se fac încadrările faptelor.

Orice anchetă penală este la latitudinea organului de urmărire penală. Există controlul ierarhic al actelor de urmărire penală, există posibilitatea cenzurii în fața judecătorului și nu asta a făcut obiectul acestei sesizări. Remediul, ca punct al treilea de care vorbea și domnul ministru, indicat de către Curtea Constituțională privește strict raportul dintre autoritățile publice, sfera de competență și delimitările între acestea. Nimic în legătură cu ceea ce are de făcut fiecare în continuare și nimic cu ceea ce nu de făcut o autoritate. În sensul în care nici Parlamentul nu afectează acte de urmărire penală, nici guvernul, dar în același timp nici alte autorități în afara celor prevăzute de Constituție nu își pot aloca atribuții de legiferare", a precizat senatorul Șerban Nicolae.

"Nu e vorba de blocarea unei anchete, ci doar o clarificare a ceea ce înseamnă separația și echilibrul puterilor în stat". Șerban Nicolae despre sesizarea CCR privind dosarul DNA pe OUG 13

#DIRECT_ONE_r3cnrc#

La rândul său, ministrul Justiției a comentat eventualitatea unui rezultat care să dea dreptate sesizării.

"O decizie a Curții Constituționale are putere erga omnes, are putere față de toată lumea, de toate autoritățile și fiecare în parte suntem obligați să o respectăm. Dacă va fi o decizie favorabilă procurorul la rândul lui va fi obligat să respecte, nu mă întrebați pe mine cum va respecta procurorul decizia că ar fi nefiresc din partea mea să vorbesc în numele lui", a afirmat ministrul Tudorel Toader.