”Nu am aer”: Mesajele trimise de femeia moartă în maternitatea din Botoșani au devenit simbolul campaniei pentru demiteri (FOTO)
Familia Alexandrei acuză medicii de gardă de la Maternitatea Spitalului Județean Botoșani că nu au intervenit cu nimic și că au lăsat-o să aștepte până dimineață, când urma să vină ginecologul care îi monitoriza sarcina. La 8:20, femeia a murit la Terapie Intensivă.
„Nu am aer”, o campanie pentru demiterea managerului spitalului din oraș și a personalului medical
Rude, apropiați și oameni care au aflat de cazul Alexandrei, gravida de 25 de ani care a murit la Botoșani în așteptarea medicilor, au pornit o petiție în mediul online folosind ultimul ei mesaj către mamă, „Nu am aer”, pentru demiterea managerului spitalului din oraș și a personalului medical.
Medicii au răspuns că nu i-au făcut chiuretaj pentru că sângerarea era redusă și nu existau semnele unui avort în evoluție.
Fratele victimei, Vlad Miron, a publicat mesajele trimise de pe telefonul surorii lui. Ultimul, după ora 7, cu o oră înainte să se stingă, a fost „Nu am aer” iar femeia i l-a trimis mamei sale, arată Libertatea.
Acum, în mediul online a apărut o petiție pentru demiterea managerului spitalului și a medicilor implicați, precum și a asistentelor. Ea se numește la fel, „Nu am aer”.