Noul cod penal deschide porțile închisorilor: Peste 120 de deținuți au fost eliberați în 24 de ore de la intrarea în vigoare a noului cod

Noul cod penal deschide porțile închisorilor: Peste 120 de deținuți au fost eliberați în 24 de ore de la intrarea în vigoare a noului cod

Reglementările mai permisive ale noului cod penal a dus la eliberarea din închisoare a 122 de deținuți au fost eliberați în numai 24 de ore de la intrarea în vigoare a noului cod.

De asemenea, pentru 176 de deţinuţi a fost înlocuită pedeapsa închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie, precizează ANP.

Noul Cod Penal îi avantajează nu doar pe eventualii infractori, ci şi pe actualii deţinuţi. La mai puţin de 24 de ore de la intrarea în vigoare a noilor reglementări, un deţinut de la Penitenciarul Poarta Albă din Constanţa a fost eliberat.

”Deținuții care au fost eligibili pentru a beneficia de pedeapsa cea mai favorabilă, au fost făcute propuneri în vederea dispunerii eliberării lor. Instanța, cel puțin la Penitenciarul Poarta Albă a dispus până acum pentru un singur deținut. Urmează fiind și propuneri probabil în acest sens pentru un număr de 10 deținuți”, explică Florin Șchiopu, președinte sindicat ANP:

În Capitală, primii doi deţinuţi pe care magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis să îi elibereze din închisoare sunt doi minori cu vârste de 16 ani. Magistraţii bucureşteni au primit alte 22 de cereri de eliberare sau de reducere a pedepselor.

La nivelul întregii ţării peste 700 de deţinuţi ar putea fi eliberaţi în zilele următoare.

Astfel scapă de închisoare deţinuţii care au fost închişi pentru unele infracţiuni de corupţie, înşelăciuni şi prejudicierea statului.

”Să zicem că avem o pedeapsă aplicata unui condamnat de 6 ani închisoare pentru înșelăciune pe vechea lege. Noul CP prevede o pedeapsă maximă de 5 ani închisoare. Prin urmare, pedepsa nouă e mai favorabilă, iar dacă persoana a executat deja cei 5 ani e pusă în libertate de îndată. Minorii care se află în penitenciar sunt transferați în centre de detenție special pentru minori, iar prostituatele, pentru că infracțiunea de prostituție s-a dezincriminat, sunt de asemenea puse în libertate”, a spus și Cristi Dănileț.

Şi controversatul articol al interceptărilor a stârnit reacţii aprinse. Cu toate acestea prevederea nu va fi modificată. Premierul Victor Ponta a anunţat că va discuta o propunere de modificare a câtorva articole din noul Cod, în şedinţa de Guvern de miercuri.

Val de eliberări din penitenciare, adus de noul cod penal

Urmăriți B1TV.ro și pe
`