Noile prevederi ale Codului muncii, care au intrat în vigoare duminică, majorează perioada de preaviz, introduc agentul de muncă temporară şi înăspresc sancţiunile pentru munca la negru, angajatorii riscând pedepse cu închisoare dacă folosesc mai mult de cinci persoane fără forme legale. Potrivit noului Cod, prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă se va pedepsi cu amenda de la 500 la 1.000 de lei.
De asemenea, angajatorii pot fi sancţionaţi dacă nu ţin o evidenţă a muncii sau dacă angajează persoane fără cerificat medical, amenzile variind de la 1.500 la 3.000 lei, aceeaşi pedeapsă fiind prevăzută şi în cazul nerespectării prevederilor privind înregistrarea demisiei salariatului.
Noua legislaţie a muncii a introdus şi răspunderea penală a angajatorului. Astfel, se sancţionează cu închisoare de la unu la doi ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de cinci persoane, fără încheierea unui contract individual de muncă şi cu închisoare de la şase luni la un an sau cu amendă penală, refuzul repetat de a permite accesul în spaţiul unităţii a inspectorilor de muncă sau de a pune la dispoziţia acestora documentele solicitate.
Noul Cod al muncii a abrogat dispoziţiile privind clauzele, efectele şi nivelul la care pot fi încheiate contractele colective de muncă.
Noua legislație aduce modificări şi în cazul perioadei de preaviz, aceasta fiind de 20 de zile lucrătoare în cazul concedierii pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, 20 de zile lucrătoare în cazul demisiei, pentru salariaţii cu funcţii de execuţie şi 45 de zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de conducere.
Codul mai prevede eliminarea restricţiilor privind posibilitatea angajatorului de a apela la agenţii de munca temporară, pentru executarea sarcinilor precise şi cu caracter temporar cu anumite excepţii, expres prevăzute de lege, dar şi mărirea perioadei de încheiere a contractului individual de muncă cu durată determinată, de la 24 la 36 de luni.
Pe data de 8 martie, Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament asupra proiectului noului Cod al muncii. Opoziţia a depus ulterior o moţiune de cenzură, care a fost respinsă.