Eveniment
Peste 5.500 de persoane au fost vaccinate, până sâmbătă la amiază, la „maratonul” organizat în Bucureşti, eveniment deschis tuturor ce doresc să se imunizeze împotriva virusului SARS-CoV-2.
Începând de vineri, de la ora 16:00, au fost vaccinate 5.547 persoane, astfel: 3.361 de persoane la centrul de la Sala Palatului şi 2.186 de persoane – la centrul de la Biblioteca Naţională a României.
Începând de vineri, ora 16,00, şi până luni, ora 8,00, la Biblioteca Naţională din Bucureşti şi la Sala Palatului are loc Maratonul de Vaccinare – Ediţia Bucureşti, la care cei interesaţi se pot prezenta doar cu buletinul. Serul folosit este Pfizer/BioNTech.