MEN a trimis în dezbatere publică strategia națională de educație: Ce mentalitate vor fi învățați elevii să aibă

MEN a trimis în dezbatere publică strategia națională de educație: Ce mentalitate vor fi învățați elevii să aibă

Ministerul Educației Naționale (MEN) a propus și a trimis în dezbatere ca „Strategia națională de educație parentală 2018-2025” să prevadă reţele de educatori parentali care să-i înveţe pe elevi să nu aibă „mentalităţi conservatoare”.

De asemenea, în textul dezbaterii se îndeamnă ca profesorii să îi sfătuiască pe elevi să nu „idealizeze familia tradiţională”, crescând interesul pentru „o nouă cultură familială” şi „respectul pentru diversitate”, informează stiripesurse.ro.

Instituţia consideră că crearea unui sistem de educaţie parentală centrat pe educația copilului și stimularea interesului pentru o nouă cultură familială reprezintă o necesitate.

Însă, disciplina „Educaţie parentală” în planul de studii pentru elevii din liceu, colegiu, școli profesionale și universităţi va fiopțională în caz că va fi aprobată.

„Deseori, noile ideologii promovate în special în domeniul protecţiei copilului întâlnesc mentalităţi conservatoare, un sistem de valori ale familiilor ce trebuie regândit în contextul unor informații noi cu privire la nevoile de dezvoltare ale copiilor. De aceea, familia din societatea actuală are nevoie din ce în ce mai mult de un sprijin extern pentru a se adapta acestor cerinţe, în condiţiile în care părinţii rămân ataşaţi valorilor care s-au transmis tradiţional şi pe care le consideră ca fundamentând modele valide de relaţionare intrafamilială. (…) Această atitudine (…) este prezentă uneori şi în discursul profesioniştilor, care idealizează familia tradiţională, pe care o consideră drept o formă perfectă de organizare. (….) Sistemul de educație parentală trebuie să vină în sprijinul dezvoltării unor principii esențiale ce vizează promovarea drepturilor omului, respectul pentru diversitate și încurajarea activă a egalității de gen. A devenit o necesitate imediată crearea unui sistem de educaţie parentală, centrat nu numai pe educaţia copilului, ci şi pe îngrijirea şi protecţia acestuia, pe stimularea interesului pentru o nouă cultură familială”, se arată în textul Strategiei.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`