Noua provocare Google: Un puzzle pe zi!

Publicat: 01 06. 2011, 13:37

Motorul de căutare Google, care ne-a familiarizat deja cu creativele și interesantele logo-uri numite doodle, îşi cheamă utilizatorii la o provocare durabilă și captivantă, prin care zilele nu vor mai fi plictisitoare.

„Un puzzle pe zi” este ceea iniţiativa inedită a celor de la Google. Utilizatorii sunt chemați să-și pună mintea la contribuție, să-și aducă aminte de ce au învățat la școală sau să vadă câtă cultură generală au.

În fiecare zi pe site-ul Google a Day va fi postată câte o întrebare, urmând ca răspunsurile să fie afișate ulterior.

Puzzle-ul de miercuri, 1 iunie este următorul: În timpul unei expediții în jurul lumii, în perioada 1519 – 1522, un explorator a cheltuit mai mulți bani pe băutură decât pe arme. Despre ce fel de băutură este vorba?

Pont: Exploratorul era de origine portugheză.