Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Germania, Polonia și SUA au intrat în zona roșie

Publicat: 11 11. 2021, 20:33
Actualizat: 11 11. 2021, 20:42
Foto: Inquam Photos / Raul Stef

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat Hotărârea nr. 102 prin care a actualizat lista țărilor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat.

CNSU a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic

Potrivit Hotărârii, țări ca Germana, Polonia și SUA au ajuns pe lista roșie, iar în zona galbenă au intrat Findanda ori Laos. Saint Lucia e de acum în zona verde.

Astfel:

-în zona roșie au intrat: Germania, Elveția, Polonia, Norvegia, Statele Unite ale Americii, Liechtenstein, Andorra, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Azerbaidjan și Botswana;

-în zona galbenă au intrat:
•din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Belarus, Noua Caledonie, Suriname și Saint Vincent și Grenadine;
•din zona verde, în urma creșterii incidenței: Finlanda, Laos, Insulele Falkland și Insulele Turks și Caicos;

-în zona verde au intrat: Saint Lucia.

Anexă la HCNSU nr. 102 din 11.11.2021

CNSU, Hotărâre privind testele COVID non-invazive în școli

Tot prin această Hotărâre, Ministerului Sănătății a fost abilitat în vederea elaborării metodologiei de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă în unitățile de învățământ.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat recent că testele de salivă vor fi disponibile în școli în săptămâna care începe cu 15 noiembrie.

„Aceste teste au cea mai mică acuratețe, dar ele îți oferă o presortare, trag un semnal de alarmă asupra acelor cazuri în care sunt suspiciuni. Ele nu sunt folosite pentru raportare în Coronaforms, tocmai din cauza lipsei de acuratețe. Ele trebuie să fie confirmate ulterior prin teste antigen sau PCR rapide”, a explicat ministrul Educației, pentru B1 TV.

HCNSU nr 102 din 11 11 2021