Noua lege privind achitarea rovinietei a intrat în vigoare. Plata poate fi făcută și după o călătorie pe drumurile naționale, din 2026

Noua lege privind achitarea rovinietei a intrat în vigoare. Plata poate fi făcută și după o călătorie pe drumurile naționale, din 2026
Sursa foto: Pixabay.com

Începând cu anul acesta, a intrat în vigoare o nouă lege, care permite plata rovinietei după efectuarea călătoriei. Legea 275/2024 permite șoferilor care circulă cu mașina să achite taxa de drum până la ora 24 a zilei următoare.

Noua măsură va fi aplicată din anul 2026, potrivit Promotor.

La începutul lunii noiembrie, a fost promulgată legea potrivit căreia șoferii au posibilitatea să plătească rovinieta şi în termen de cel mult 24 de ore de la data de început a valabilităţii acesteia.

În prezent, șoferii sunt obligați, în continuare, să-și ia rovinietă înainte de a pleca la drum. CNAIR a anunțat că permite celor care nu au plătit taxa de drum să o achite până la miezul nopții.

Noul act normativ va fi valabil numai în cazul vehiculelor de până la 3.5 tone. De asemenea, taxa de drum se va calcula în funcție de categoria mașinii, clasa de poluare a acesteia și durata de folosire a drumurilor publice.

Va fi introdus și un nou concept pentru vehiculele grele, TollRo. Astfel, vehiculele grele vor plăti rovinietă prin înmulțirea numărului de kilometri parcurși cu valoarea unitară a TollRo.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`