Vârsta de PENSIONARE, schimbată OFICIAL: Cine poate ieși acum MAI REPEDE la pensie, la termen sau anticipat
Schimbări importante în privinţa vârstei de pensionare aduse de noua Lege a pensiilor.
Proiectul, lansat în dezbatere publică de Ministerul Muncii, vine cu mai multe modificări, printre care și reducerea vârstei de pensionare pentru mai multe categorii salariați.
Astfel, unii dintre angajaţi vor avea de acum posibilitatea de a ieşi la pensie chiar și cu 12 ani mai devreme.
Conform noului proiect, cei care își desfășoară activitatea în condiții grele vor primi o reducere de un an pentru fiecare doi ani munciți. Cei care lucrează 24 de ani se pot pensiona, așadar, cu 12 ani mai devreme. În acest caz, vârsta minimă va fi de 53 de ani pentru bărbați și de 51 de ani pentru femei, potrivit a1.ro.
De această prevedere vor beneficia cei care fac muncă grea, precum minerii, siderurgiștii, scafandrii, etc, dar și cei din zona artistică.
Iată şi lista cu profesiile din activitatea artistică ale căror locuri de muncă se încadrează în condiții speciale: balerin, dansator, acrobat, jongler, clovn, călăreț de circ, dresor de animale sălbatice, solist vocal de operă și de operetă, instrumentist la instrumente de suflat și cascador.