Noua lege a pensiilor ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie 2024. Bogdan Matei (PSD): Normele de aplicare sunt destul de stufoase, iar Guvernul, prin acest draft, și-a luat măsurile necesare (VIDEO)

Publicat: 31 10. 2023, 16:46
Sursa foto: Facebook / Bogdan Constantin Matei

Senatorul PSD, Bogdan Matei, a avut o intervenție în emisiunea „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin, unde a vobit despre noua lege a pensiilor și a spus care e motivul pentru care legea ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie 2024.

“În primul rând, nu vreau să supăr pe nimeni, dar cred că e o greșeală în textul legislativ.

În România, Consiliul legislativ și nu numai, recomandă să nu folosim englezisme. În legislația din România, nu se folosesc termene în altă limbă, ci doar în limba pe care o avem noi, în limba română. Aici, din acest punct de vedere, cred că va trebui corectat textul legislativ. Nu este o problemă, dar în România funcționăm după instituțiile statului român și nicidecum nu ține cont de alte criterii.

Acum, legat strict de punerea în aplicare în septembrie, octombrie, tot la fel, Consiliul legislativ recomandă să avem termene clare.

În Parlamentul României sigur că va dispărea septembrie sau octombrie, va rămâne, fie septembrie, fie octombrie. Este doar un draft. Pentru că normele de aplicare sunt unele destul de stufoase și atunci Guvernul României, prin acest draft, și-a luat măsurile necesare.

Rămân în continuare aceiași indicatori foarte clari când ne referim la indicele inflației 100% acesta rămâne sau 50 % din creșterea reală a salariului minim brut pe economie. Acești 2 indicatori sunt obligatorii începând cu 1 ianuarie a fiecărui an, în conformitate cu datele transmise de INS. În cazul în care unul dintre acești indicatori este pe negativ, rămâne doar cel pozitiv, în cazul în care ambii indicatori menționați sunt pe negativ, atunci rămâne pensia în conformitate cu ceea ce ai avut.”