Noua fabrică de diplome: statul obligă firmele să angajaze specialiști în deșeuri

Noua fabrică de diplome: statul obligă firmele să angajaze specialiști în deșeuri
Foto: epitesti.ro

Legea intrată în vigoare din 2011, impune firmelor și instituţiilor publice din România să angajeze cel puțin un specialist în managementul deşeurilor, nerespectarea acestor pervederi aducând amenzi de de până la 30.000 de lei, informează economica.net.

Lista deșeurilor pentru care este nevoie de prezența unui astfel de specialist este destul de amplă și include becuri, ambalaje de carton și plastic sau componente de calculator, acestea fiind lucruri indispensabile unei firme. Un statut special, definit de alte legi, au doar cei care lucrează cu deşeuri foarte poluante cum ar fi anvelopele, resturile de origine animală, substanţele toxice sau materialele radioactive.

Printre prevederile actului normativ se numără și faptul că persoana desemnată ca „responsabil cu gestionarea deşeurilor” trebuie să parcurgă un curs de specialitate. În România există mai multe firme care organizează astfel de cursuri, unele dintre ele recomandate de organizaţii patronale, prelegerile fiind ţinute de angajaţi ai Gărzii de Mediu.

„ Angajatul nu primeşte o competenţă anume, o calificare. El este doar beneficiarul unui certificat care atestă că a participat la respectivele cursuri. Organizatorii nu sunt specialişti în protecţia mediului şi firme specializate în evenimente. Este suficient să se stabilească un acord cu Ministerul Mediului sau cu Garda de Mediu pentru contractarea lectorilor”, explică un specialist în domeniu.

Firmele care nu respectă prevederile legale vot fi sancționate cu amenzi usturătoare. Mai mult, Garda de Mediu a aplicat deja astfel de sancţiuni câtorva sute de fime.
 

 

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`