Cum arată noua declarație pe proprie răspundere și de unde o puteți descărca

Publicat: 06 05. 2020, 14:12

Una dintre noutățile pe care le aduce ieșirea din starea de urgență și intrarea după data de 15 mai în starea de alertă este eliminarea restricțiilor privind deplasarea populației în perioada pandemiei de COVID-19. Astfel,declarația pe proprie răspunderedispare complet pentru cei care se vor deplasa în interiorul lcoalităților, în condițiile în care restricțiile pentru aceștia vor fi ridicate. Va exista însă o excepție în ceea ce privește restricțiile privind deplasarea. Este vorba despre românii care vor părăsi localitățile în care domiciliază. Aceștia vor completa în continuare o declarație pe propria răspundere specifică.

Cu toate acestea, până la data de 15 mai românii trebuie să completeze în continuare declarația pe proprie răspundere. Modelul a fost însă modificat din nou, după ce guvernul a emis Ordonanța militară 10, care a schimbat intervalele orare în care pot ieși din casă persoanele de peste 65 de ani. Noutatea constă în faptul că de data aceasta, în subsolul documentului este specificat noul interval orar în care persoanele de peste 65 de ani pot ieși din case, modificat prin Ordonanța militară 10.

„Persoanele care au împlinit vârsta de 65 de ani completează doar pentru motivele prevăzute la punctele 1-6 și 9. Deplasarea se face în orice interval orar, pentru motivele prevăzute la pct.1, 3, 6 și 9, respectiv între orele 07.00-11.00 și 19.00-22.00, pentru motivele prevăzute la punctele 2, 4 și 5”, se arată în nota de subsol.

Acest model de declarație pe propria răspundere este accesibil pe pagina stirioficiale.ro, dar și pe formular.sts.ro.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a spuns că, cel mai probabil după data de 15 mai , doar persoanele care locuiesc în zonele carantinate vor mai fi nevoite să completeze declaraţiile.

“Vor fi toate deplasările în altă zonă, în altă analiză şi, probabil sau aproape sigur, nu vor avea nevoie de acele declaraţii. Noi ne dorim să nu aibă nimeni nevoie de declaraţii, în ipoteza în care trendul va fi descendent al cazurilor înregistrate în statistica medicală şi vom fi încă două săptămâni la fel de responsabili”, a precizat ministrul de Interne, Marcel Vela.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că după 15 mai România va intra în stare de alertă

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, că starea de urgență din România nu va fi prelungită și se va încheia în 14 mai, dar a precizat că, din 15 mai, la nivel național va fi declarată stare de alertă.

Șeful statului a enumerat o serie de măsuri menite să relaxeze restricțiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19 în România. După 15 mai, românii vor avea, de exemplu, la dispoziție iarăși saloanele de îngrijire personală, deci se vor redeschide saloanele de coafură, frizeriile șamd. De asemenea, din 15 mai se vor redeschide cabinetele stomatologice și muzeele, dar toate în condiții speciale de distanțare, de igienă, cu toții, repet și o să o mai repet, vom purta mască de protecție când suntem în spații publice închise sau când ne deplasăm cu transportul public în comun.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a explicat, miercuri, că din 15 mai, când pe teritoriul României va fi instituită stare de alertă, deplasarea în interiorul localității se va face fără restricții. Pe de altă parte va fi permisă și deplasarea în afara localității, dar doar pentru „motive întemeiate”, care vor fi anunțate în zilele următoare.

Ultimul bilanț al pandemiei de COVID-19 în România

Autoritățile române au diagnosticat 14.107 de persoane cu COVID-19 la nivel național, până miercuri – ora 13, dintre care 270 sunt cazuri noi. Potrivit bilanțului prezentat de Grupul de Comunicare Strategică, 858 de pacienți au decedat în urma infecției cu coronavirus, în timp ce alți 244 sunt internați în secțiile de terapie intensivă din țară, iar 5.788 au fost declarați vindecați și, prin urmare, externați. Dacă 13.545 de cetățeni se află în carantină instituționalizată pe teritoriul României, un număr de 20.634 sunt în izolare la domiciliu și sunt monitorizați din punct de vedere medical. Ar mai fi de menționat că, până la ora actuală, au fost prelucrate 217.139 de teste.