Nouă cetățeni afgani, reținuți în timp ce încercau să treacă granița ascunși într-un TIR

Nouă cetățeni afgani, reținuți în timp ce încercau să treacă granița ascunși într-un TIR

Un șofer de TIR turca fost prins de polițiștii de frontieră din Arad în timp ce încerca să treacă frontiera cu nouă migranți, spre Ungaria.

„În data de 11.12.2020, în jurul orei 20.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărşand – I.T.P.F. Oradea, s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc în vârstă de 38 de ani, conducând un ansamblu rutier, format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în Turcia. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile pe ruta Turcia-Polonia”, se arată în comunicatultransmisPoliția de Frontieră.

Bărbații încercau săajungă în vestul Europei

Bărbați, cetățeni afgani, era ascunși în compartimentul de marfă al vehicululuicare transporta textile.Opt dintre migranți au vârste cuprinse între 18 şi 38 de ani, în timp ce unul dintre ei este minor.Aceștia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

„Poliţiştii de frontierăau descoperit, ascunse în compartimentul marfă, nouă persoane, cetăţeni din Afganistan:un minor în vârsta de 15 ani, şi opt bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 38 de ani, toţi solicitanţi de azil în România. Aceştia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şofer şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii depistaţi ascunşi, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a transmisPoliția de Frontieră.

Șoferul ar putea fi acuzat de trafic de migranţi, iar cei nouă bărbați, detentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`