Ministrul Internelor, Marcel Vela, a numit un nou șef la Direcția Generală de Protecție Internă (DGPI) a MAI. Este vorba despre colonelul Tiberiu – Silviu Dumitrache, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului.
Tiberiu – Silviu Dumitrache are o experiență de peste 14 ani în activitatea de informații și protecție internă și, în prezent, este directorul Direcției Contrainformații.
”Începând cu data de 20 ianuarie 2020, prin ordin al ministrului afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a încetat împuternicirea domnului colonel Petru – Răzvan Măgură în funcția de director general al Direcției Generale de Protecție Internă și cea a domnului lt.-colonel Lucian – Mihai Popa în funcția de prim-adjunct al directorului general al DGPI.
Cu aceeași dată, prin ordin al ministrului afacerilor interne, domnul colonel Tiberiu – Silviu Dumitrache, directorul Direcției Contrainformații, a fost împuternicit să exercite funcția de director general al Direcției Generale de Protecție Internă a MAI.
Ofițerul are o vechime de peste 14 ani în activitatea de informații și protecție internă și a ocupat mai multe funcții de execuție și de comandă în cadrul DGPI”, se arată în comunicatul de presă al MAI.