Nou protest în București față de restricțiile impuse de Guvern în contextul pandemiei de coronavirus. Sute de oameni s-au strâns în Piața Universității, unii cu steaguri și vuvuzele, alții cu tigăi și oale. Aceștia din urmă, angajați în sectorul HoReCa, au vrut astfel să atragă atenția asupra faptului că au rămas fără bani din cauza restricțiilor și nu sunt ajutați.
Alții, însă, ca la manifestațiile precedente, au scandat împotriva ”dictaturii medicale”. „Libertate!” și „Jos trădătorii”, mai spun ei.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Foto: Inquam Photos / George Călin
După ce s-au strâns în Piața Universității, manifestanții au pornit spre Piaţa Victoriei, acolo unde se află sediul Guvernului, blocând parţial circulaţia.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Majoritatea nu poartă masca de protecție corect sau nu o au deloc. De distanță socială n-are cum să fie vorba.
Jandarmii mobilizați să asigure ordinea publică le-au împărțit celor prezenți pliante cu măsurile de prevenție anti-COVID.