Nou blocaj la metrou, după ce unei femei i s-a făcut rău. Trenurile au circulat în sistem pendulă

Nou blocaj la metrou, după ce unei femei i s-a făcut rău. Trenurile au circulat în sistem pendulă
Foto: facebook.com/pg/metrorexoficial.ro

Un nou blocaj la metrou a avut loc vineri. De această dată circulația a fost dată peste cap de o urgență medicală, programul trenurilor fiind modificat pe Magistrala 2. Cazul a avut loc într-un tren aflat în stația Piața Unirii 2.

Un echipaj SMURD a ajuns de urgență la stația Piața Unirii 2, pentru a-i acorda asistență medicală unei femei care a leșinat. Călătorii au fost coborâți din tren și li s-a cerut să aștepte o nouă garnitură.

Metrorex anunță că vineri, începând cu ora 9:13, din cauza unei urgențe medicale semnalate într-un tren la stația de metrou Piața Unirii 2, pe Magistrala 2 circulația garniturilor a fost reorganizată. Trenurile circulă în sistem pendulă între stațiile Piața Unirii 2 și Brâncoveanu.

La fața locului sunt realizate procedurile medicale ce se impun în astfel de situații, respectiv intervenția echipajelor SMURD.

Călătorii sunt informați cu privire la această situație prin instalațiile de sonorizare de pe peroane.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)
08:22 - Alegeri prezidențiale 2024: Ce reguli trebuie să respecte românii care merg la vot
08:21 - Nicolae Ciucă a mers la vot: „Eu am votat pentru prosperitate, securitate și democrație. Am votat util pentru acel candidat care, într-adevăr, poate să reprezinte toate aceste valori ale democrației românești” (VIDEO)
08:10 - Lucian Bode și Robert Sighiartău au votat imediat după ce s-au deschis secțiile de vot: „Am votat omul căruia i se potrivește cel mai bine haina prezidențială” / „Am votat pentru un om care poate să facă față tuturor provocărilor prin care trece România” (VIDEO)
08:05 - Cutremur în România, duminică dimineață, în ziua alegerilor prezidențiale
07:39 - Referendum București: Secțiile de votare s-au deschis, cetățenii răspund la trei întrebări importante
07:15 - Alegeri prezidențiale 2024. S-au deschis secțiile de vot: Peste 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)