Nor radioactiv în România, după accidentul nuclear din Ucraina
Alertă în România după accidentul de la centrala nucleară din Ucraina, acolo unde reactorul 3 al centralei din Zaporojie a cedat. Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit în cadrul unei şedinţe pentru a stabili gravitatea situaţiei generate de poluarea aerului şi solului.
Astfel se fac monitorizări stricte ale nivelelor de radioactivitate şi au fost luate mai multe măsuri preventive. Din primele date anunţate de Administraţia Naţională de Meteorologie, norul poluant va rămâne în următoarele 48 de ore la graniţa de nord a României.
Din primele analize, până acum valorile tuturor factorilor de mediu s-au încadrat în limitele naturale. Acest lucru s-ar putea schimba însă în următoarele zile. Potrivit unei simulări rulate de ANM, norul radioactiv s-ar mai menţine doar 2 zile la graniţa de nord a ţării. Apoi, ar putea afecta viaţa românilor.
Aşa că celula de criză de la Mediu a deciz o monitorizare permanentă, în ciuda asigurărilor venite de peste graniţă.
„Repet: nu există niciun pericol! Accidentul a avut loc la reactorul numărul 3 al centralei nucleare, la sistemul de aprovizionare cu energie, care nu are legătură cu producerea energiei”, a asigurat ministrul ucrainean al Energiei, Volodimir Demcișin.
Accidentul a avut loc la reactorul numărul trei al centralei nucleare din Zaporojie, care a cedat, iar zona din apropiere uzinei a rămas imediat fără electricitate.
CNE ZAPOROIJIE se află la o distanță de aproximativ 500 km față de teritoriul României și este una din principalele centrale din lume, ca mărime. Pe scara urgențelor nucleare INES de la 0 la 7, evenimentul a fost clasificat la scara 0 (eveniment neradiologic). Scara 7 este asimilată accidentelor de la Cernobîl și Fukushima.