Norul de praf saharian a ajuns deja deasupra României. Care sunt zonele cele mai afectate (VIDEO)

Norul de praf saharian a ajuns deja deasupra României. Care sunt zonele cele mai afectate (VIDEO)

Norul de praf saharian a ajuns deja deasupra României. Prima zonă afectată de ploaia cu praf a fost Banatul, iar acum norul îşi face simţită prezenţa şi în Bucureşti, informează B1 TV. Norul provine din nordul Africii şi a cuprins zone importante din Spania, Elveția, sudul Italiei, Malta și insulele din vestul Mediteranei, urmând ca în zilele ce urmează acesta să ajungă până în Irlanda şi Marea Britanie.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Mașinile bucureștenilor au fost acoperite peste noapte de valul de praf saharian de culoare roșiatică. Șoferii trebuie să meargă cât mai repede să își spele autoturismele, deoarece aceste particule de praf sunt periculoase, avertizează specialiștii.

La Reșița, dar și în alte zone ale județului Caraş Severin, a plouat cu… praf. În câteva minute, tot ce se afla pe stradă a căpătat un aspect galben deschis, spre roşcat.

Primii care au observat fenomenul au fost șoferii care au văzut că, în loc să li se curețe parbrizele de la stropii de lichid, acestea deveneau opace.

Ploaia de praf va afecta în principal vestul şi nordul ţării, avertizează meteorologii. Densitatea norului de praf deasupra României ar putea atinge nivelul maxim vineri, urmând să se disipeze apoi.

Un fenomen similar a avut loc şi în aprilie anul trecut, când aerul încărcat cu praf saharian, în combinaţie cu ploile, a acoperit cu un strat de noroi roşiatic oraşele din vestul ţării. Specialiştii spun că cei cu probleme respiratorii pot avea neplăceri în astfel de situaţii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:19 - Vladimir Putin avertizează: Rusia va continua testele rachetei hipersonice Oreșnik în condiții de luptă
08:00 - Peste 40.000 de români din străinătate au votat până sâmbătă dimineața la alegerile prezidențiale
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)