Nominalizarea României la Premiile Oscar, din 2025. Filmul, cu tematică LGBTQ+, premiat la Cannes. Despre ce este vorba în acest lungmetraj (VIDEO)

Nominalizarea României la Premiile Oscar, din 2025. Filmul, cu tematică LGBTQ+, premiat la Cannes. Despre ce este vorba în acest lungmetraj (VIDEO)
Sursa foto: Freepik / @ freepik

S-a stabilit care va fi nominalizarea României la Premiile Oscar. Este vorba despre filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, în regia lui Emanuel Pârvu. A câștigat premiul Queer Palm la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, iar acum este propunerea României pentru Premiile Oscar din 2025, la categoria Cel mai bun lungmetraj internațional, după cum a anunțat, luni, Centrul Național al Cinematografiei (CNC) într-un comunicat.

„Prin nuanțe subtile, pelicula sondează probleme contemporane”

„Filmul reușește să captiveze prin complexitatea personajelor, iar locul ales pentru amplasarea poveștii asigură o perspectivă specifică și distinctă în rândul candidaților. Prin nuanțe subtile, pelicula sondează probleme contemporane, aducând o contribuție valoroasă la discuțiile actuale”, a precizat comisia de specialitate a CNC care a decis nominalizarea, informează Hotnews.

„E o bucurie să poți să-ți reprezinți țara în domeniul în care activezi. Chiar mă gândeam că, în ultimii douăzeci de ani, doar sportul și cinematografia au reprezentat România la nivel internațional de vârf. Pentru noi bucuria este mare și împart acest traseu al filmului cu toată echipa noastră, de la prezența la Cannes până la parcursul pe care ni-l dorim cât mai lung”, s spus regizorul Emanuel Pârvu.

Cei care s-au aflat în comisia CNC din acest an au fost: Ruxandra Ghițescu – regizoare, Gabriela Albu – producător și consultant, Octav Chelaru – regizor, Andrei Tănăsescu – selecționer și Alexandru ‘Doru’ Spătaru – scenarist și director de imagine.

Pe 2 setembrie 2025 va avea loc cea de-a 97-a gală a Premiilor Academiei Americane de Film, la Los Angeles, SUA.

Filmul românesc, premiat cu Queer Palm la Cannes

Filmul românesc, „Trei kilometri până la capătul lumii”, a avut premiera în Competiția Oficială a Festivalului de la Cannes, unde a fost recompensat cu Queer Palm, un premiu decernat din 2010 la prestigiosul festival de film din Franța pentru a celebra filmele cu „personaje sau tematică LGBT sau feministă sau care provoacă normele legate de gen”, potrivit organizatorilor.

Lungmetrajul „Trei kilometri până la capătul lumii” a fost pe extrem de lăudat de presa internațională.

Totodată, filmul a fost prezentat și în selecțiile de la Karlovy Vary, Ierusalim – Premiul pentru cel mai bun regizor și Sarajevo, unde a fost distins cu Premiul Cineuropa și Trofeul Festivalului pentru cel mai bun film.

Premiera națională a lungmetrajului a avut loc la Cluj, în cadrul TIFF, iar la avanpremiera de la ANONIMUL a fost văzut de peste 4000 de spectatori.

Povestea filmului „Trei kilometri până la capătul lumii”

În acest lungmetraj este relatată povestea lui Adi, un adolescent de 17 ani, care locuiește într-un sat din Delta Dunării, care, prin eforturile părinților săi, învață la Tulcea. Venit acasă în vacanța de vară, Adi se simte bine alături de familia sa și de prietena lui cea mai bună, Ilinca.

În moemntul în care familia se confruntă violent cu un adevăr pe care nu îl pot nici înțelege, nici accepta, dragostea necondiționată pe care Adi ar trebui să o primească de la părinții săi dispare brusc, iar lui Adi îi rămâne o singură soluție, afirmă descrierea oficială a lungmetrajului.

Actorii care joacă în rolurile principale sunt Bogdan Dumitrache, Laura Vasiliu, Ciprian Chiujdea, Ingrid Micu-Berescu și Valeriu Andriuţă.

Din distribuție mai fac parte și actorii: Adrian Titieni, Richard Bovnoczki, Alina Berzunțeanu, Vlad Brumaru și Radu Gabriel.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`