Noile programe pentru examenele naționale ce se vor desfășura în acest an au fost publicate vineri în Monitorul Oficial. Programele petru Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul sunt prevăzute în ordinul ministrului Educaţiei privind aprobarea programelor pentru Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi pentru probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat în anul şcolar 2019 – 2020.
Ordinul de ministru cuprinde în anexe noile programe pentru:
Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2019-2020 la disciplinele limba şi literatura română, limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă) şi matematică;
pentru Bacalaureat 2020 la disciplinele limba şi literatura română, limba şi literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie şi filosofie.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a dezvăluit că este posibil ca examenele naționale să fie susținute de elevi în luna iulie, dacă aceștia vor reveni la cursuri în momentul în care situația de urgență va înceta.
“În scenariul în care vom reveni la cursuri în momentul în care situația de urgență încetează, am putea susține examenele în luna iulie”, declarat minsitrul.
Însă în cazul în care se prelungește starea de urgență, atunci vor fi luate alte măsurăi în așa fel încât elevii și studenții să își poată încheia anul școlar cu bine.
În ceea ce privește programele pentru evaluare națională și examenul de bacalaureat acestea vor fi modificate astfel încât să prevadă materia studiată până la începutul semestrului al doilea.
În cazul în care elevii vor reveni cât mai repede la cursuri tezele pe care ei trebuie să le susțină vor conține numai subiecte din materia studiată până pe 11 martie, atunci când au fost închise școlile, a adăugat ministrul.
În contextul pandemiei de coronavirus desfășurarea cursurilor la clase, în învățănântul preuniversitar a fost suspendată începând cu data de 11 martie, după ce în țara noastră au fost raportate primele cazuri de infectări cu noul coronavizrus.
Deși inițial, această măsură trebuia menținută până la data de 22 martie, extinderea cazurilor de infectări cu COVID-19 și decretarea stării de urgență pe teritoriul României de către președintele Klaus Iohannis a implicat prelungirea suspendării după data de 23 martie.