Noi restricții au fost decise în județul Cluj: Orașul Huedin și cinci comune vor intra în scenariul roșu

Noi restricții au fost decise în județul Cluj: Orașul Huedin și cinci comune vor intra în scenariul roșu
Sursa foto: Pixabay

Noi localități din județul Cluj vor fi vizate de restricții, pe fondul creșterii numărului cazurilor de coronavirus. Astfel, potrivit instituției Prefectului, în orașul Huedin și în alte cinci comune din județul Cluj se vor închide restaurantele, masca va fi obligatorie în toate spațiile publice, iar școlile vor intra în scenariul roșu începând de miercuri.

Noi restricții în orașul Huedin și în cinci comune

Măsurile au fost decise după ce rata de incidență cumulată a cazurilor Covid- 19 în ultimele 14 zile a depășit pragul de 3/1000 locuitori în orașul Huedin. Aceeași evoluție îngrijorătoare care au impus o serie de măsuri vizează și comunele Apahida, Baciu, Borșa, Chinteni și Jichișu de Jos.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a aprobat luni decizia prin care s-a dispus ca, începând de miercuri, pe o perioadă de 14 zile, să se instituie obligația purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise.

De asemenea, restaurantele și cafenelele vor fi închise, iar organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și concerte vor fi interzise. Tot închise vor fi barurile și cazinourile.

Toate unitățile de învățământ preuniversitar din orașul Huedin și din comunele Apahida, Baciu, Borșa, Chinteni și Jichișu de Jos vor intra în scenariul trei de funcționare, în care elevii vor face cursurile online.

Cazurile de coronavirus s-au răspândit îngrijorător și în județul Cluj. Mai multe localități au fost închise pentru o perioadă de 14 zile din cauza focarelor de COVID-19. Două localităţi Sic și Săvădisla au intrat, azi-noapte, în carantină totală. Într-una dintre comune, s-au înregistrat peste 13 cazuri la mia de locuitori. În cealaltă, a fost nevoie de restricții severe, după ce zeci de persoane care au participat la un botez s-au infectat de la un lăutar, confirmat ulterior cu noul coronavirus.

Cazurile de coronavirus au explodat în Cluj

Potrivit prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean, în toate localitățile cu peste trei cazuri la mia de locuitori se închid restaurante, cafenele, baruri, masca e obligatorie şi în spaţiu deschis, şcolile trec în scenariul 3 şi evenimentele nu mai au loc.

Cei care vor încerca să ajungă în localitățile carantinate, se vor alege cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Iar persoanele care sunt prinse fără mască în interiorul satelor carantinate vor fi amendate cu cel puţin 500 de lei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară