Noi reguli pentru saloanele de înfrumuseţare, de tatuaj și piercing. Ce prevede Ordinul emis de Ministerul Sănătății
Ministerul Sănătății a emis un Ordin ce stabilește noi reguli pentru saloanele de înfrumusețare, tatuaj și piercing. Pentru prima oară, sunt enunțate clar materialele utilizate şi categoriile de profesionişti care au dreptul să realizeze unele dintre proceduri.
Prevederile apar în „Ordinul nr. 1648/2024 privind aprobarea Normelor de igienă pentru saloanele de înfrumuseţare şi saloanele de tatuaj, piercing şi implantare dermală”.
Noi reguli pentru angajații care fac tatuaje și pun piercing-uri
Piercingurile sunt oficial de două feluri: dermale (sub piele) și de suprafață. Ordinul nr. 1648 stabilește noi reguli pentru saloane:
-Este interzisă efectuarea procedurilor de piercing corporal şi implant dermal persoanelor cu vârsta sub 16 ani
-Este interzisă efectuarea procedurilor de tatuare cosmetică şi artistică a persoanelor cu vârsta sub 18 ani
-Este interzisă efectuarea piercingului la nivelul organelor genitale persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani
-Face excepţie piercingul din zona urechii pentru care este necesar acordul părintelui/tutorelui.
-Este interzisă efectuarea de implanturi dermale la nivelul organelor genitale persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
-Se interzice mutilarea genitală sub orice formă, precum și orice altă procedură ce poate fi definită ca o circumcizie la femei; nu este luat în considerare acordul femeilor la niciuna dintre procedurile definite ca circumcizie a propriei persoane.
Operatorii au obligația de a nu efectua proceduri următoarelor categorii de persoane:
a) persoane aflate în stare de ebrietate sau care dovedesc o incapacitate de decizie din cauza utilizării alcoolului, medicamentelor sau drogurilor;
b) persoane care prezintă semne de injectare intravenoasă a drogurilor;
c) persoane care prezintă arsuri de soare, boli de piele sau cicatrice în zona aleasă pentru tatuare și/sau piercing și/sau implant dermal;
d) persoane care au afecțiuni dermatologice, inflamații sau infecții prezente în zona în care urmează a fi executată procedura.
În vederea prevenirii transmiterii hepatitei B se recomandă:
a) vaccinarea operatorului/cosmeticianului care efectuează activități de piercing, tatuare artistică, tatuare cosmetică și implantare dermală, atât pentru protecția acestuia, cât și a clientului;
b) vaccinarea personalului angajat care este implicat în curățarea instrumentelor care pot penetra pielea, a produselor contaminate cu sânge și a echipamentelor; în situația în care s-a făcut imunizarea personalului expus la risc, angajatorul trebuie să păstreze actele care dovedesc vaccinarea.
(2) Dacă un membru al personalului a suferit un accident ca urmare a folosirii unui obiect ce poate penetra pielea, acesta trebuie să solicite control medical de specialitate.
(3) Vaccinarea nu constituie un substitut pentru respectarea normelor de igienă în salonul de tatuaj, piercing și implantare dermală.
Normele de igienă în saloanele de înfrumusețare
Normele de igienă obligatorii în timpul și după aplicarea procedurilor de tatuare, piercing și implant dermal sunt următoarele:
1. Pentru procedura de tatuare artistică și cosmetică:
a) înainte de începerea procedurii de tatuaj se fac pregătirea psihică a clientului, precum și un test de alergie la pigmentul sau colorantul ce urmează a fi utilizat;
b) înainte de începerea procedurii de tatuaj, pielea trebuie curățată și apoi dezinfectată cu un medicament/dispozitiv medical, cu ajutorul unui tampon steril. Este interzisă dezinfecția pielii sau a mâinilor cu alte produse decât cele care sunt destinate acestui scop;
c) dacă zona de aplicare a procedurii trebuie bărbierită, operatorul folosește un aparat de ras de unică folosință, după care pielea clientului se spală și se dezinfectează;
d) substanțele aplicate pe pielea clientului în vederea transferului desenului de pe tipar trebuie să fie de unică folosință;
e) tiparele de hârtie și trasatorul utilizate pentru transferul desenului trebuie să fie de unică folosință și trebuie aruncate în urma utilizării pentru fiecare client;
f) pentru fiecare client se asigură părți separate de pigmenți provenite din recipiente originale, etichetate cu datele de identificare ale producătorilor, importatorilor sau distribuitorilor. Pigmenții pentru folosire se pun în capace de plastic sau de cauciuc de unică folosință pentru fiecare client în parte. Pigmenții și capacele utilizate, rămase în urma procedurii efectuate, sunt aruncate;
g) combinarea și amestecarea pigmenților sau a coloranților în vederea obținerii altor culori se fac în recipiente sterile, de unică folosință;
h) excesul de pigment sau colorant aplicat pe pielea clientului trebuie înlăturat cu ajutorul unui șervețel de hârtie moale, de unică folosință, cu apă și săpun antibacterian;
i) timpul de execuție a unui tatuaj nu trebuie să fie mai mare de 4 ore. Dacă tatuajul necesită o durată mai mare de lucru, acesta se va face în mai multe ședințe și nu se va continua până ce vechea rană nu este vindecată;
j) după finalizarea procedurii de tatuare, operatorul trebuie să curețe pielea cu șervețele sterile, de unică folosință, din categoria dispozitivelor medicale, exceptând zona din jurul ochilor, să plaseze crema specială de tatuaj și să execute masarea zonei pentru absorbția cremei în piele, după care să aplice un strat foarte subțire de cremă specială de tatuaj și să plaseze o folie de plastic de unică folosință peste tatuaj. Această folie se păstrează în zona aplicată cel mult două ore. Procedura este valabilă și pentru tatuajele cosmetice, cu excepția aplicării foliei de plastic de unică folosință;
k) dacă în timpul tatuării are loc o sângerare abundentă, trebuie oprite sângerarea și operațiunea de tatuare, iar procedura va reîncepe după câteva zile.
2. Pentru procedura de piercing și implant dermal:
a) înainte de începerea procedurii de piercing și implant dermal, pielea trebuie curățată și apoi dezinfectată cu un medicament/dispozitiv medical, cu ajutorul unui tampon steril. Este interzisă dezinfecția pielii sau a mâinilor cu produse care nu sunt destinate acestui scop;
b) instrumentele refolosibile se vor dezinfecta conform prevederilor cuprinse în cap. V.
Regulile pot fi consultate integral AICI.