Noi proteste în Portul Constanța: Peste 7.000 de persoane vor ieși în stradă, nemulțumiți de faptul că portul va trece în subordinea Primăriei

Publicat: 29 05. 2014, 08:41

Protest de amploare în Constanța. Sindicatele Portuare ies din nou în stradă!

Peste 7.000 de oameni vor participa joi la un miting între orele 11.00 – 14.30, în faţa Primăriei și Prefecturii Constanța.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de politica Guvernului României, care nu și-a respectat angajamentele asumate privind modificarea legislației muncii.

Totodată, ei nu sunt de acord cu intenția Executivului de a scoate Portul Constanța de sub autoritatea statului și a-l trece în subordinea autorității locale.