Noi norme de reglementare ecologică. Ce electrocasnice vor fi interzise complet din 2025

Publicat: 23 11. 2023, 10:32
Actualizat: 23 11. 2023, 10:33
Sursa Foto: Unsplash.com

Noile norme ale UE, publicate miercuri de Comisia Europeană, au în vedere reglementarea ecologică pentru a reduce consumul de energie al uscătoarelor de rufe de uz casnic și pentru a facilita repararea acestora.

Sunt vizate uscătoarele de rufe de uz casnic cu tambur

Conform unui comunicat al CE, noile norme înlocuiesc actuala reglementare ecologică și vor fi, totodată, însoțite de o noua etichetă energetică care va fi aplicată uscătoarelor de rufe de uz casnic cu tambur introduse pe piață începând cu data de 1 iulie 2025.

„Ținând cont de cele mai recente evoluții tehnologice, doar uscătoarele de rufe cu tambur bazate pe tehnologia pompelor de căldură vor fi permise pe piață. În plus, eticheta energetică a fost modernizată și redimensionată de la A+++ la D la A+++ la A la G.

Clasa A se va aplica doar celor mai bune produse din clasă, creând astfel un stimulent pentru ca producătorii să dezvolte aparate performante și eficiente din punct de vedere energetic.

Producătorii vor trebui, de asemenea, să respecte criteriile de durabilitate, care includ obligația de a pune la dispoziția consumatorilor și a reparatorilor o listă de piese de schimb, ceea ce reprezintă un alt stimulent pentru repararea produselor de uz casnic în loc să le arunce.

Se preconizează că măsurile publicate vor conduce, până în 2040, la economii cumulate de energie și de emisii de gaze cu efect de seră de aproximativ 15 TWh și, respectiv, 1,7 milioane de tone de echivalent CO2. Acest lucru poate fi comparat cu consumul anual de energie electrică a aproximativ 2,6 milioane de vehicule electrice. Eficiența energetică îmbunătățită care rezultă din noile măsuri are potențialul de a economisi aproximativ 2,8 miliarde de euro pentru consumatori.

Noile norme sunt rezultatul unor consultări și examinări extinse din partea Parlamentului European și a Consiliului de Miniștri.

Producătorii vor avea la dispoziție o perioadă de tranziție de aproximativ 18 luni pentru a pune în aplicare noile măsuri.

Normele UE privind proiectarea ecologică și etichetarea energetică pentru uscătoarele de rufe de uz casnic cu tambur sunt în vigoare din 2012 și se dovedesc a fi de succes.

În prezent, există mai multe pompe de căldură pe piață, în mare parte datorită tehnologiei care a evoluat semnificativ în ultimul deceniu, iar actualele etichete energetice ale UE îi ghidează pe consumatori, precum și datorită economiilor de energie realizate de consumatori în contextul recentelor prețuri ridicate ale energiei și al crizei energetice aferente.

Uscătoarele cu pompă de căldură s-au dovedit a fi mai eficiente din punct de vedere energetic în comparație cu alte tehnologii. În prezent, în UE sunt utilizate în jur de 60 de milioane de uscătoare de uz casnic. Adoptarea noilor norme ar contribui la accelerarea în continuare a vânzărilor de uscătoare de rufe cu pompă de căldură mai eficiente din punct de vedere energetic de pe piață”, arată un comunicat al Comisiei Europene, notează stiripesurse.ro.