Noi negocieri la Ministerul Educației, înaintea declanșării grevei generale. Discuțiile nu vor fi, însă, despre salarii. Lider sindical: Vrem să fie eliminate discriminările din sistemul bugetar (VIDEO)

Publicat: 18 05. 2023, 10:58
Sursa foto: Fsli Romania / Facebook

Joi se reiau negocierile dintre sindicaliști și Ministerul Educației, înaintea grevei generale anunțată pentru luni. Reprezentanții profesorilor spun că această grevă va continua până când guvernanții vor înțelege că trebuie să rezolve problemele ce țin mai ales de salarizare.

Însă discuțiile de azi nu vizează salariile, ci Contractul colectiv de muncă. „Nu rezolvă problema de fond pe care o avem, dar putem rezolva anumite aspecte, îmbunătățiri, tot ce ține de partea de locuri de muncă și anumite reguli”, spun liderii de sindicat.

Amintim că greva generală a fost precedată, miercuri, de o grevă de avertisment.

Sindicaliștii din Educație: Greva generală va ține până când Guvernul va înțelege să rezolve problemele cu salarizarea

„Singurul lucru care ne poate convinge (să nu intrăm în greva generală) e ca cei de la Guvern să respecte doleanțele noastre, să le îndeplinească, acele puncte pe care le-am cerut de fiecare dată: aplicarea legii în integralitate, acordarea (salariilor) cu inflația, pentru că puterea de cumpărare s-a prăbușit foarte mult, vorbim de o viitoare lege a salarizării și de o poziționare corectă a învățământului dacă tot clamăm că e o prioritate națională. Lucrurile astea le dorim foarte repede îndeplinite.

Vrem să fie eliminate discriminările în sistemul buegtar pentru că suntem singura categorie care nu beneficiem de sporurile de condiții vătămătoare. Am cerut ca pentru personalul nedidactic și auxiliar să se plătească ore suplimentare pentru că acești oameni muncesc mult mai mult și sunt puțini angajați, că Ministerul Educației n-a catadicsit să avem acele normative. Avem normative de dinainte de Revoluție.

Noi cerem respectarea condițiilor de muncă și plata orelor suplimentare

Vom avea grevă generală până când guvernanții vor dori cu adevărat să țină cont de nevoile, că nu sunt doar dorințe, noastre pentru un act de educație de calitate”, a declarat unul dintre liderii de sidnciat ajunși la negocieri.

Acesta a precizat că sindcialiștii sunt deschiși la discuții „la orice oră din zi, din noapte” doar „să vedem că doleanțele noastre sunt îndeplinite”.