Noi măsuri împotriva tentativelor de phishing: Gmail va folosi bife albastre pentru confirmarea identităţii
Bife albastre, similare cu cele folosite de Twitter, vor fi afişate de Gmail pentru a ajuta utilizatorii să identifice sursele legitime.
Măsuri stricte de securitate pentru conturile Gmail
Bifele vor apărea în dreptul expeditorului a cărui identitate a fost verificată şi în care utilizatorul poate avea încredere.
Această funcţionalitate ar trebui să ajute utilizatorul să facă distincţia între mesajele care vin de la surse de încredere şi posibile tentative de phishing, potrivit bqprime.
Dacă ţin pentru câteva secunde cursorul deasupra noii bife albastre, utilizatorii vor vedea un mesaj care le va spune că expeditorul a fost verificat şi că, într-adevăr, deţine domeniul şi logo-ul.
Acelaşi sistem de verificare va fi folosit în ceea ce priveşte spam-ul şi va fi de folos ambelor părţi – mesajele expeditorilor verificaţi vor ajunge în Inbox-ul destinatarului, în loc să fie marcate, din greşeală, ca spam.
Noua funcţionalitate a început deja să fie implementată treptat atât pentru Workspace, cât şi pentru utilizatorii individuali, astfel că utilizatorii Gmail vor începe, în curând, să vadă noile bife albastre.