Noi dezvăluiri în cazul Hexi Pharma: Managerii de spital iau 30% din contracte și o parte din bani îi dau partidelor (VIDEO)
Noi dezvăluiri incredibile făcute în cazul Hexi Pharma. Unul dintre cei mai importanți medici microbiologi din România a dezvăluit pentru jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor circuitul şpăgii în cazul Hexi Pharma. Medicul a vorbit despre o întâlnire cu Flori Dinu, directorul firmei lui Condrea. Potrivit microbiologului, managerii de spital iau 30% din contracte și o parte din bani îi dau partidelor care îi numesc și-i mențin în funcție.
Doctorul a povestit cum negociau reprezentanţii Hexi Pharma pentru a-şi impune produsele în spitale.
”Aproape toate firmele de biocide dădeau bani. Ca să fie clar! Dar Hexi avea un specific. Se știa că produsele lor sunt slabe. Și atunci, ei plusau la bani, față de alții.
O să vă povestesc o întâlnire cu Flori Dinu, directorul general de la Hexi. Întâi, contextul. Știind că aveau dezinfectanți slabi, îi tot refuzam, îi descalificam. Infecțiile nosocomiale deveneau în toată țara o problemă tot mai mare! Și le căutam nod în papură că produceau biocide slabe, nu doream să-i am în spital. Dar directorul a venit la mine și mi-a zis: „E timpul să termini cu ce ai tu cu Hexi!", a povestit medicul.
Epidemiologul a dezvăluit un dialog halucinant cu şefa Hexi Pharma, Flori Dinu. Aceasta a încercat să îi ofere mită pentru a putea încheia un contract cu spitalul.
”-Nu are sens, produsele firmei dumneavoastră au probleme.
– Dar n-aveți dreptul să ne refuzați!
– Ba da, am dreptul ca profesionist! Și am dreptul să fac un referat de respingere prin care să anunț și celelalte spitale.
– Am înțeles. Cât v-a dat Anios?
– Poftim?!!!
– Cât v-a dat Anios că eu vă dau dublu!
– Ieși afară!
– Ce?
– Ieși afară acuuuum! Cară-te repede cu liftul că dacă îți dau un șut în cur te duci direct pe geam și pici direct la parter!”, a fost dialogul dintre medicul microbiolog și Șefa Hexi Pharma.
Cea mai mare parte din banii daţi de Hexi Pharma era luată de managerii de spitale. Aceştia încasau 30% din contractul cu Hexi Pharma. Restul de bani se împărțeau între directorul medical, șeful de achiziții, epidemiologul și chiar și asistenta șefă.
Directoarea Hexi Pharma a refuzat să comenteze acuzațiile care i se aduc.
Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, jurnalistul Cătălin Tolontan a declarat că în acest caz este vorba despre o filieră clasică.
Noi dezvăluiri în cazul Hexi Pharma: Managerii de spital iau 30% din contracte și o parte din bani îi dau partidelor
#DIRECT_ONE_9xmi7t#
”E o filieră clasică. Miza e mai puțin clasică în sensul că miza reprezintă multiplicarea infecțiilor nosocomiale din spitale, rezultatul final, profund și ultim al acestei operațiuni de șpagă. E vorba și de filiera politică. Avem o mărturie amplă a unui om care are o mare experiență în această zonă, un medic crescut la școala veche și bună a Institutului Cantacuzino, care a lucrat apoi un deceniu la un mare spital de urgență din București și a avut curajul să vorbească. Nu și-a dat numele, e adevărat, însă mărturia lui este pur și simplu îngrozitoare, prin luciditate, pentru că el descrie că 30% din banii din valoarea contractuloui ajung în cele mai multe cazuri la directorul de spital, la managerul de spital și apoi la o listă întreagă pe care se află directorul medical, epidemiologul, șeful comisiei de licitații, chiar și asistenta șefă. Lucrurile astea se corelează cu foarte multe dintre chestiunile pe care le-am aflat mai demult din interiorul fabricii și a firmei Hexi Pharma, dar și din alte surse”, a declarat Tolontan.
”De exemplu, corpul de control al premierului se află acum în control la patru spitale din București și doctorii de acolo ne-au spus că există mărturii scrise ale managerilor de spital care spun, de exemplu, că anumiși medici le cereau cu prioritate Hexi Pharma. De ce cereau explică microbiologul. Printr-o filieră de asistente-șefe de multe ori, medicii sunt coordonați astfel încât să existe o vionță aaparentă pentru a solicita dezinfectanții respectivi.
Vorbim despre cine dădea mai mult. De fapt, dialogul care deschide interviul este simplu: Flori Dinu, directorul general de la Hexi Pharma, omul despre care se știa că ea ținea legătura cu spitalele și cu mediul sanitar, în general, și nu Dan Condrea, îl întreavă pe microbiolog ”Cât v-a dat Anios” (care e cel mai mare producător din lume). ”Eu vă dau dublu”. Asta era mentalitatea. Practic suntem în fața unei filiere”, a mai spus jurnalistul.
„Ideea este cum scoteau banii, că e o întrebare logică. Aveau un factor de multiplicare a profitului pe două rute, prima rută era offshore-ul din Cipru, când practic înmulțeau cu zece prețul materiilor prime care intrau în România. A doua rută era cea din fabrică, când ei sporeau cu zece profitabilitatea prin diluarea cu zece a substanței active care era cea mai scumpă. cam asta e ruta, acesta este sistemul. El ne apare astăzi mai clar ca niciodată”, a mai declarat Cătălin Tolontan.