Polițiștii din Constanţa sunt în alertă și încearcă să refacă paşii crimei descoperite sâmbătă în localitatea Ghindăreşti, pentru a-i identifica pe cei care l-au ucis pe călugărul în vârstă de 40 de ani din localitate.
Potrivit jurnaliștilor de la Adevărul, anchetatorii au găsit un indiciu important care i-ar putea ajuta să deslușească acest caz misterios. Astfel, polițiștii ar fi găsit în telefonul mobil al călugărului Alexe un mesaj in limba italiană care s-ar putea dovedi crucial pentru anchetă.
„Era un mesaj în limba italiană. Nu a fost tradus integral însă era de la un bărbat, care îi transmitea că şi-ar fi dorit să îl revadă“, au precizat surse din cadrul anchetatorilor, citate de Adevărul.
Telefonul mobil al călugărului a fost confiscat de anchetatori, urmând ca toate apelurile și mesajele să fi verificate, iar apelanţii identificaţi.
Călugărul Alexe fusese plecat la muncă în străinătate în Italia. Anchetatorii nu exclud ca mesajul să fi fost trimis de o cunoştinţă de acolo. Deocamdată, ei nu se pot pronunţa cu privire la relaţia dintre călugăr şi expeditorul mesajului.
Trupul decapitat al bărbatului a fost găsit, sâmbătă, de către un localnic, aruncat într-un șanț din localitate. Capul era separat de trup, înfășurat într-un sac de rafie și pus la picioarele cadavrului.
Poliţiştii au descoperit ulterior că victima este un fost călugăr. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, era dat dispărut de două zile de acasă. Procurorii spun că el a fost găsit cu mai multe urme de violenţă la nivelul capului.