Se pare că Loredana, fata care și-a ucis cea mai bună prietenă, ar fi avut o legătură cu administratorul hotelului.
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța au loc noi audieri în cazul crimei de la Mangalia, iar bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost interogat în calitate de martor și a recunoscut idila cu tânăra de 18 ani, notează gandul.ro.
În fața procurorilor, tânăra a povestit filmul tragediei din acea noapte. Mai mult decât atât, administratorul hotelului din Saturn, unde a avut loc crima, a fost audiat în calitate de martor și a făcut și el câteva declarații uluitoare.
„De angajarea lor nu m-am ocupat eu, știu că aveau contract. Eu eram angajat la societatea mamei mele în calitate de director de vânzări, însă printr-un contract de colaborare desfășuram activități de mentenanță care priveau activități de coordonare a zonei de piscină și de plajă de la hotelul Narcis și Semiramis. În perioada în care managerii erau plecați, eu coordonam activitatea acolo, însă doar cu consimțământul acestora”, a declarat acesta.
De asemenea, administratorul a ținut să precizeze că a fost implicat într-o relație cu Loredana.
„Loredana a avut diverse relații pasagere. Chiar și cu mine, dar după această faptă mai mulți au spus că au avut relații cu ea. Pe Alina o singură dată am văzut-o cu doi băieți, dar nu știu ce relații avea. Din câte știu, relația dintre cele două fete nu s-ar fi deteriorat din cauza certurilor pentru relații cu băieții”, a mai spus bărbatul, care a confirmat faptul că cele două fete ceruseră să fie mutate în camere separate. Totuși, el susține că cele două prietene s-ar fi răzgândit între timp și ar fi renunțat la ideea de a nu mai locui împreună.