Noi detalii despre mafia spitalelor: Cine este Silviu Stăncilă, cel care coordona la negru numirile managerilor de spital din București și care sunt legăturile cu ginerele lui Vasile Blaga

Publicat: 22 09. 2023, 11:44
captura video

Apar noi detalii în dosarului șpăgilor de la ASSMB, în urma căruia directorul adjunct al instituției, Cristian Plută, a fost arestat pentru 30 de zile iar managerul Spitalului Colentina a fost plasat în arest la domiciliu.

Cine se afla în spatele șpăgilor de la ASSMB

Juranaliștii de la Libertatea dezvăluie cine s-ar afla de fapt în spatele sistemului șpăgilor. Potrivit acestora, cel care coordona la negru numirile managerilor de spital din București este Silviu Stăncilă, personaj care ar avea legături cu ginerele lui Vasile Blaga. De altfel, în mașina lui Silviu Stăncilă procurorii au găsit sume mari de bani.

Jurnaliștii dezvăluie că Oana Sivache, care era director la ASSMB și fusese cooptată în rețea, dar colabora în secret cu DNA, încerca să-l cunoască pe acesta.

Până la urmă, după ce directoarea Sivache a câștigat încrederea rețelei, prin adjunctul său, directorul Plută de la ASSMB, ea a reușit să afle despre influența lui Silviu Stăncilă, un personaj extrem de discret, care a fost greu de identificat și de găsit chiar și de procurorii DNA.

Silviu Stăncilă ar avea o foarte mare influență, fără a deține o funcție publică sau privată.

„În perioada 2005 și până în prezent, inculpatul nu figurează pensionar, nu este angajat, nu este asociat sau administrator la vreo societate comercială”.

„Locuiește la o adresă fără forme legale și conduce un autoturism (Volkswagen Touareg) care este înmatriculat pe numele unei societăți (SC Centistar Proxim SRL)”.

În ceea ce privește mașina lui Silviu Stăncilă , un Volkswagen Touareg, în care procurorii au găsit sume mari de bani, aceasta aparține în acte firmei, SC Centistar Proxim SRL, o companie fără activitate.

Potrivit unor foști angajați ai firmei, citați de Libertatea, aceasta derula activități de pază. „Ginerele lui Blaga era cel care controla compania noastră, Centistar. Automobilul firmei a ajuns la Silviu Stăncilă în timp ce firma era deținută de Viorica Moldovan. Viorica Moldovan lucra la Centistar, dar și la Medical Emergency Division SRL, firma aflată în proprietatea lui Ionuț Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga, și a lui Agathe Blaga, fata politicianului”, a explicat un fost angajat al Centistar.

Legături cu ginerele lui Vasile Blaga

Firma Centistar Proxim a continuat să plătească impozit pe mașina folosită de Silviu Stăncilă, mașină în care s-au descoperit, potrivit procurorilor DNA, mari sume de bani și acte de la spitalele bucureștene.

Condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru o firmă din același grup Legătura mai largă a ginerelui lui Vasile Blaga cu firmele de pază i-a adus o parte a problemelor cu legea pe care le are. Pe 8 februarie 2018, Ionuț Rudeanu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel București la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală.

Judecătorii l-au condamnat pentru 161 de achiziții fictive făcute prin firma Axis Security, tot o firmă de pază, cum este și Centistar.  O firmă din grupul Axis era și Medical Emergency Division, denumită Axis Emergency SRL. Ea se ocupă în continuare de furnizarea de ambulanțe la evenimente private sau pentru spitale, cum ar fi cel din Deva sau Hunedoara.

Cheltuielile Administrației Spitalelor Primăriei Bucureștiului (ASSMB) sunt de 662 de milioane de lei în 2023, dintre care aproape jumătate, 300 de milioane de lei, reprezintă investiții, potrivit bugetului prezentat de Primăria Municipiului București.

În ceea ce privește banii cheltuiți direct de ASSMB,  avea o putere mare de decizie prin directorul adjunct Plută, conform mărturiilor și înregistrărilor procurorilor DNA.

În continuare, influența lui Silviu Stăncilă se exercita și asupra bugetelor de alte sute de milioane de lei din spitalele unde el numea managerii, cu ajutorul ASSMB. Spitalele bucureștene ale primăriei au un buget de jumătate de miliard de lei Fie că aparțin doar de Ministerul Sănătății sau de administrațiile locale, spitalele din România își iau majoritatea bugetului de la Casa de Sănătate. Iar Casa de Sănătate ia banii din contribuțiile de sănătate ale cetățenilor.

În cazul concret al celor 19 spitale bucureștene administrate de ASSMB, bugetul lor pe 2023 este de 2,591 miliarde de lei. Din aceștia, 1,357 miliarde (52%) vin de la Casa de Sănătate (CNAS) și 800 de milioane (31%) din subvențiile administrației locale.

Potrivit referatului cu propunerea de arestare înaintat instanței de către DNA, Silviu Stăncilă l-a pus practic pe George Cristescu, managerul numit prin intervenția lui la Spitalul Colentina, să dea 20.000 de euro către șefii ASSMB, Plută și Sivache.

Managerul l-a ascultat pe Stăncilă și le-a adus într-o pungă 20.000 de euro celor doi. Dar Sivache era deja denunțătoare.

Numită de USR director la ASSMB, Oana Sivache a fost infiltrată de procurori în rețea. Ea s-a comportat aproape ca un angajat al DNA:  A colaborat încă din momentul numirii, aprilie 2023.

A purtat aparatură de înregistrare. A condus, când a putut, discuțiile înregistrate, făcându-i pe cei din rețea să rostească sume, felul în care se împart bani și ce se obținea pentru acești bani.