Comuna Crevedia va avea un incinerator de ardere a cadavrelor de la fermele de păsări, însă vestea a produs revoltă în comunitate, pentru că mirosul este încă deranjant, în zona fermelor Dârza, afectând și Dârza, și Mănăstirea, și Studio, dar și pentru că a venit într-un context în care există tot mai multe reclamații despre diverse surse de poluare, conform Expresul de Buftea.
Autorul articolului, Bogdan Tobă, a fost invitat de șefii companiei Vitall pentru a-i explica mai exact ce înseamnă acest incinerator și cât de important este pentru o afacere care susține comunitatea de ani de zile. „Astea sunt cuvintele lor, dar eu zic că afacerea a și produs disconfort semnificativ”, notează Bogdan Tobă.
Șefii companiei Vitall susțin că nu au cantități mari de cadavre, ba chiar că preocuparea lor este să reducă la minimum numărul lor. Până acum, ei le transportau până în Tulcea, lucru care îi costa foarte mult și care nici nu garanta lipsa poluării. Dacă ar îngropa cadavrele, spun ei, asta ar afecta pânza freatică și nu doresc acest lucru.
Cele trei persoane din conducerea Vitall care au discutat cu Bogdan Tobă s-au arătat surprinse de revolta manifestată de oameni pe rețelele sociale, dar sunt sigure că incineratorul va fi avizat și va funcționa legal curând. Ei susțin că acesta este la modern, ecologic, nepoluant și se ridică la standardele UE.
Aceștia au mai afirmat că nu ar exista poluare la funcționarea incineratorului, ci doar un pic de cenușă. Nu vor arde decât „producție” proprie, iar incineratorul ar fi conectat la un sistem de supraveghere al autorității de mediu.
Bogdan Tobă spune că le-a amintit că problema poluării nu se referă numai la acest incinerator, iar fermele lor produc disconfort major prin mirosuri, mai ales în zona Prună-Dârza.
„Știau că miroase, dar mi-au zis că așa e la țară, că așa e în localitățile cu ferme, că nu ni se pare aiurea când mergem la schi in Elveția și ne miroase de la fermele elvețiene de vaci. Nu merg la schi, le-am zis că eu trăiesc aici, iar faptul că tradiția așa era la Crevedia, nu înseamnă că putem suporta și pe viitor. Le-am spus din start să nu insiste cu faptul că intâi au fost fermele, pe urmă locuințele, că nu e așa. Și dacă ar fi, standarde europene se schimbă, la fel și cele de viață, iar ei pot investi în ceva mai puțin poluant dacă doresc să rămână aici”, scrie Bogdan Tobă.
Autorul materialului spune că le-a propus și soluții, precum „relocarea fermelor de la Dârza, undeva mai izolat, că acolo terenul oricum are valoare pentru un ansamblu rezidențial”. În replică, șefii Vitall i-au spus că iau în calcul, dar au explicat că e greu să facă mutarea, care presupune investiție, înaintesă existe o oportunitate pe terenul acela.
„Deși ei spun că nu va polua deloc, sunt contraziși chiar de memoriul de prezentare a proiectului pe care l-au depus la Agenția Națională de Protecția Mediului Dâmbovița. (…) Sincer, păreau preocupați de problemă, cel puțin domnul Mădălin Ionescu, care era liderul, nu trata problema cu relaxarea celorlalți doi. Erau categorici că e totul în regulă, dar nu au fost aroganți și au comunicat foarte ok. (…) Nu îi cred că nu va polua, așa că în continuare sunt împotriva lui, nu pot fi convins că e potrivită amplasarea lui așa aproape de zonele rezidențiale”, a mai adăugat Bogdan Tobă.