Noi date șocante despre tragedia cu 5 morți din Suceava. Partenera bărbatului care a provocat accidentul a văzut în direct ce s-a întâmplat. „O bătea, era violent” (VIDEO)
Apar noi informații cutremurătoare despre accidentul produs sâmbătă pe DN2, în Suceava, soldat cu cinci morți. Bărbatul vinovat vorbea cu partenera sa prin apel video când a produs tragedia.
Concubina lui plecase în Germania, căci nu mai suporta bătăile pe care le primea de la el, iar el n-a putut accepta despărțirea și a amenințat-o că-și ia viața sa și pe a copiilor lor. Cel mai mic dintre cei trei minori a murit în accident. Individul vinovat de asemenea, la fel și trei persoane din cealaltă mașină.
Bărbarul care a provocat accidentul era violent cu soția sa și n-a suportat că aceasta a plecat de acasă
„De când s-a mutat la Mihăileni, s-a schimbat total, a zis că o bătea, era violent, nu ii dădea bani, muncea, degeaba muncea, că el un leu nu îi dădea. I-a spus surorii mele că „voiam să te omor pe tine, dacă nu reușesc pe tine, o să iau copiii și o să mă duc și o să mă omor cu tot cu ei”, a spus una dintre surorile femeii, citată de Monitorul de Botoșani.
Sătulă de bătăi și scandaluri, femeia, în vârstă de 25 de ani, a plecat săptămâna trecută în Germania.
„A zis că e în Germania, că a plecat cu avionul, că nu mai poate, că a bătut-o, că a zis că o omoară dacă mai stă mult. Voia s-o omoare pe dânsa și nu a reușit și a făcut accidentul ăsta. A amenintat-o că nu mai vede copiii deloc. Ea atâta mi-a spus, soră mea sună la poliție că Dani și cu copiii că vrea să meargă să se omoare”, a spus o altă soră a femeii.
Ulterior, bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a luat cei trei copii şi i-a dus la părinţii săi, în comuna Hilişeu-Horia, apoi a plănuit tragedia.
Cum s-a produs accidentul în care au murit 5 oameni
Sâmbătă, cei doi concubini au tot discutat. O soră a femeii spune că, înainte de accident, bărbatul ar fi anunțat-o că vrea să își facă rău, iar ea ar fi sunat imediat la 112.
„A zis că e la volan și dacă nu am apucat pe tine să te omor, o să iau copiii și o să mă omor. A sunat poliția, știe toată poliția”, a spus mătușa copiilor.
Pe DN2, în comuna Grăniceşti, individul a circulat cu viteză și a intrat cu maşina într-un autoturism al unei școli de șoferi, care circula regulamentar pe sensul opus.
În mașină cu bărbatul se aflau cei trei copii ai săi în vârstă de 3, 4 şi respectiv 8 ani. Până să aibă loc impactul, fiica sa de 8 ani îl implora să încetinească, scrie Monitorul de Botoșani.
În urma impactului au murit individul care a provocat accidentul, copilul său de 4 ani și persoanele din cealaltă mașină – doi adolescenţi de 18 ani şi instructorul, un bărbat de 76 de ani.