Noaptea de Sânziene. Legenda ieleleor care se prind în horă și înnebunesc flăcăii

În fiecare an, pe 24 iunie, românii marchează sărbătoarea Sânzienelor. Noaptea ce precede aceastăzi se crede că este magică – minunile sunt posibile, forţele benefice, dar şi cele negative ajung la apogeu. Noaptea Sânzienelor este strâns legată de legenda ielelor. Despre frumoasele fecioare zanatice se spune că trăiesc în inima pădurii, iar în puterea nopții pășesc în lumina lunii și se împletesc într-o horă sălbatică. Dansul lor nebun pârjolește pământul, care rămâne ars și neroditor.

Legenda ielelor. Tradiții și obiceiuri în Noaptea de Sânziene

Pentru a se asigura ca Sanzienele nu se transforma in iele, românii le cinstesc cum se cuvine. Astfel, legenda ieleleor spune că în noaptea de Sanziene se aprind focurile și se aruncă diferite arome pentru a înmiresma văzduhul. Feciorii trebuie să-și aprindă fiecare câte o torță pe care s-o agite, fiind numite “făclii de Sânziene”.

Femeile culeg flori de pe câmp și își împletesc cununi. Legenda ielelor mai spune că tinerele nemăritate trebuie să-și arunce coronițele peste casă, iar dacă se lovesc sau ajung să se agațe de horn, atunci urmează să se mărite în cel mai scurt timp.

În această zi este aleasă și Dragaica dintr-un grup de 7 fete. Ea trebuie să fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte și cea mai bună dintre fetele satului. Va fi împodobită cu spice de grâu. Celelalte tinere se îmbracă în alb. Astfel format, alaiul Drăgaicei pornește prin sat și pe ogoare. La răscruci fetele fac o horă și cântă voioase. Adesea “Drăgaicele” sunt confundate cu “Sânzienele”. După unii specialiști, sărbătoarea Sânzienelor își are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănțuite într-o horă care se învârtește amețitor.

Bătranii satului spun că în dimineața de după Noaptea de Sânziene, dacă te stropești pe trup cu rouă, vei deveni frumos și suplu, iar dacă te vei spăla pe față cu roua, vei deveni chipeș și mândru.

“Du-te, Soare, vino, Luna
Sânzienele imbuna,
Sa le creasca floarea – floare,
Galbena, mirositoare,

Fetele sa le adune,
Sa le prinda in cunune,
Sa puna la palarie,
Floare pentru cununie,
Babele sa le rosteasca,
Pana-n toamna sa nunteasca.”

Noaptea de Sânziene și legenda ielelor, sursă de inspiraţie pentru scriitori

Ielele, cele mai cunoscute şi misterioase personaje din mitologia românească au fost surse de inspiraţie pentru scriitori şi poeţi. Ielele apar în romanul ”Arhanghelii ”scris de Ion Agârbiceanu.

În povestirea Lostriţa scrisă de Vasile Voiculescu , lostriţa-sirenă este inspirată din legenda ielelor şi devine un personaj cu puteri supranaturale care are capacitatea de a-şi controla frumuseţea şi imortalitatea.

În Poeziile Populare culese de Vasile Alecsandri, ielele apar ca stăpânele vântului.

Mircea Eliade s-a insirat şi el din mitul ielelor creând ” Noaptea de Sânziene” şi ” La ţigănci”.

„În clipa următoare, se simţi prins de mâini şi fetele începură să se învârtească în cerc, strigând şi şuierând, şi parcă vocile veneau de foarte departe. – N-ai ghicit! N-ai ghicit! auzi el ca prin vis. Încercă să se oprească, să se smulgă din mâinile acelea care-l învârteau în iureş, ca într-o horă de iele, dar îi fu peste putinţă să se desprindă” (La ţigănci)

Camil Petrescu este un alt sciitor român care a avut ca sursă de inspiraţie tot misterioasele creaturi, dând titlul romanului ” Jocul ielelor”.