”Noaptea, ca hoții” Ministrul Dorel Bodog a numit-o în fruntea celui mai mare spital din România pe Adriana Nica, iubita lui Sorin Oprescu. Repede, peste noapte, în secret

”Noaptea, ca hoții” Ministrul Dorel Bodog a numit-o în fruntea celui mai mare spital din România pe Adriana Nica, iubita lui Sorin Oprescu. Repede, peste noapte, în secret
Foto:Adevarul

În timp ce sute de mii de români protestau într-un ger cumplit, majoritatea PSD-ALDE își vedea de-ale sale. După ce Senatul a respins ordonanța fostului ministrului tehnocrat Vlad Voiculescu, prin care se stabileau criterii exigente de numire a directorilor de spitale, actualul Ministru al Sănătății, Florian Dorel Bodog, a și numit un prim șef de spital. Este vorba despre nimeni alta decât Adriana Nica, iubita lui Sorin Oprescu, ajunsă peste noapte la conducerea Spitalului Universitar de Urgență.

Potrivit unei anchete publicate pe tolo.ro, numirea a produs un șoc deoarece Nica a fost instalată fără concurs și în secret față de personalul cu care urmează să lucreze. Repede, peste noapte, în secret.

Jurnaliștii au redat și un dialog avut pe 2 februarie cu un medic din spital:

-Bună ziua, domnule doctor. Ce s-a întâmplat?
-S-a întâmplat că Spitalul Universitar s-a trezit peste noapte cu un manager nou!
-Cum adică peste noapte?
–Miercuri seara am plecat din spital și nu se știa nimic. La raportul de gardă de joi dimineața am fost anunțați că avem un manager nou în persoana medicului Adriana Nica. Un nume care nu a fost vehiculat niciodată pentru această funcție!
-Și unde-i problema?
-Secureanu o are pe Vrăbi, Oprescu, pe Adriana Nica. Pot spune că Vrăbi a lui Oprescu a ajuns fără concurs managerul celui mai mare spital.
Medicul Adriana Nica nu are competențe de manager?
-Adriana Nica este un medic cu o ascensiune fulminantă în ultimii doi ani. Nimeni dintre noi, oricât de bun ar fi în specialitatea lui, nu ar fi putut să ajungă atât de repede șef de secție și apoi manager de spital. Nu are nicio competență în management. Și vorbim despre cel mai mare spital din țară! La ce asistăm aici!?

Și un alt medic, coleg cu Adriana Nica la ATI, s-a declarat șocat de instalarea noului manager: ”Adriana Nica are o ușoară activitate medicală și un simulacru de activitate științifică”.

Mai multe despre ascensiunea fulminantă a Adrianei Nica, iubita lui Sorin Oprescu, puteți citi pe site-ul TOLO.RO.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`