Noapte foarte rece în București: Temperaturile au scăzut până la două grade Celsius, dar în case nu este căldură (VIDEO)

Publicat: 06 10. 2016, 09:05
Foto: radioconstanta.ro

În Bucureşti, temperaturile au scăzut până la două grade Celsius. Iar căldură în case nu este. Pentru a doua noapte consecutiv, bucureştenii au îngheţat în apartamente.

Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari, a declarat că oricând în Capitală se pot produce avarii majore, iar zeci de mii de bucureșteni ar putea rămâne fără apă caldă și căldură.

”În mod normal, acum trebuia să avem posibilitatea să ne încălzim, așa ar fi fost în condiții civilizate și normale. Din păcate, suntem în același sistem de acum 40 de ani, primim când ni se dă, dacă ni se dă și dacă putem folosi căldura pentru a ne încălzi. Nu ne putem aștepta la bine pentru că situația este foarte critică și oricând se pot întampla avarii majore la zeci, sute de blocuri și se paote sista căldura și apa caldă pentru zeci de mii de oameni. Legea spune că după trei nopți cu temperaturi sub zece grade, furnizorul are obligația să furnizeze căldură”, a declarat Opaina.

Pe de altă parte, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a dat asigurări că locuitorii din București nu vor avea de suferit în sezonul rece din cauza lipsei apei calde și a căldurii.

”Exista legislație în vigoare care prevede foarte clar care este momentul în care RADET și ELCEN încep să furnizeze la parametri diferiți căldura din Capitală.

Ieri, instanța a acceptat insolvența voluntară a RADET. Este singura cale juridică și economică prin care puteam să-i protejăm pe cetățenii din București, astfel încât apa caldă și căldura să nu fie o problema. Azi, va ajunge în instanță și dosarul ELCEN. Cu siguranță va fi și apă caldă și căldură”, a declarat Gabriela Firea, pentru Știrile B1 TV.

Noapte foarte rece în București: Temperaturile au scăzut până la două grade Celsius, dar în case nu este căldură

#DIRECT_ONE_opt0bx#