Ninsori şi vânt în aproape toată ţara. Vezi prognoza meteo de weekend

Ninsori şi vânt în aproape toată ţara. Vezi prognoza meteo de weekend
Foto: evz.ro

Cu o săptămână înainte de venirea primăverii, iarna nu dă semne că ar pleca foarte curând. Weekend-ul acesta a început cu ninsori şi viscol în aproape toată ţara, iar începutul de săptămână nu pare să aducă prea multe schimbări. Temperaturile se vor încadra între -10 şi 6 grade, iar vântul va continua să sufle în majoritatea regiunilor.

“În intervalul 19 februarie, ora 2:00 – 20 februarie, ora 12:00 va ninge şi se va depune strat de zăpadă, pe arii extinse în Moldova, zona Carpaţilor, Meridionali şi Orientali, iar în a doua partea a intervalului şi în regiunile sudice şi central”, arată o informare transmisă de Administraţia Naţională de Metereologie.

Vântul va continua să se intensifice atât în sud-estul României, cât şi la munte, viscolind trecător ninsoarea. Iar ziua de duminică se anunţă la fel de înnorată şi ploioasă.

Şi în Bucureşti se anunţă ploi, care s-ar putea transforma peste noapte în ninsori slabe. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 2 grade Celsius.

Din păcate, meteorologii nu au veşti bune nici în ceea ce priveşte începutul ultimei săptămâni din luna februarie. Vremea va continu să se menţină rece, iar termometrele nu vor arăta mai mult de 4-5 grade Celsius.

PROGNOZA METEO PENTRU 19 ŞI 20 FEBRUARIE

În ţară

Sâmbătă, vremea va continua să fie mohorâtă atât pe parcursul după-amiezii cât şi în cursul nopţii. Vântul va sufla slab până la moderat, iar precipitaţiile vor fi mixte. În majoritatea regiunilor montane va continua să ningă, iar în Oltenia, zona Carpaţilor Meridionali şi în Munţii Banatului stratul de zăpadă va fi mai consistent. Temperaturile nu vor depăşi valoarea de 4 grade Celsius.

Duminică, vremea se va menţine rece pentru această perioadă. Ninsorile se vor semnala izolat, iar vântul va prezenta intensificări în special la munte şi pe litoral. Temperaturile se vor încadra între -10 şi 6 grade Celsius.

În Bucureşti

Sâmbătă, precipitaţiile vor continua să cadă, iar cerul va fi mai mult noros. Ploile s-ar putea transforma în ninsori slabe pe timpul nopţii, iar termometrele nu vor arăta mai mult de 1-2 grade Celsius.

Duminică, vremea se va menţine rece. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperaturile se vor încadra între -4 şi 2 grade Celsius.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`