Nicușor Dan va demonta gardurile „amplasate ilegal” de Daniel Băluță la planșeul din Piața Unirii: „Vor pleca toți în urma sesizării noastre. O să punem băncile la loc. Costurile le va acoperi Primăria Sectorului 4” (VIDEO)

Nicușor Dan va demonta gardurile „amplasate ilegal” de Daniel Băluță la planșeul din Piața Unirii: „Vor pleca toți în urma sesizării noastre. O să punem băncile la loc. Costurile le va acoperi Primăria Sectorului 4” (VIDEO)
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul Sectorului 4 ar fi început lucrările la planșeu, deși nu are avizele și autorizațiile de la Primăria Generală, ci de la Sectorul 3. Primarul Capitalei a susținut că autorizația de construire primită de la Primăria Sectorului 3 pentru consolidarea planșeului este ilegală, drept pentru care va dezafecta șantierul primarului Sectorul 4.

Costurile șantierului ale cărui lucrări au ajuns deja la planșeu vor fi suportate de Sectorul 4

„Primăria Sectorului 4 mai întâi să vină cu toate avizele, noi să-i dăm autorizația. Noi le-am cerut 20 de avize, domnul primar de sector vorbește despre 3, în momentul în care vine cu celălalte 17 îi vom da autorizație.

Comisia de circulație, într-adevăr, printr-o notă pe care eu am dat-o, nu emite avize de circulație pentru lucrări de construire, ei au un aviz numai pe o altă variantă a proiectului. Vor pleca toți în urma sesizării noastre. O să punem băncile la loc. Costurile le va acoperi Primăria Sectorului 4 care a desfășurat aceste lucrări pe un teren care nu-i aparține.”, a spus Nicușor Dan.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță (PSD), a anunțat, într-o conferință de presă, că Sectorul 3, unde primar este Robert Negoiță, a emis autorizația de construire în regim de urgență.

Băluță susține că întreaga zonă nu aparține Primăriei Municipiului București, ci Ministerului Mediului prin Apele Române, iar cea mai mare parte a terenului este preponderent în Sectorul 3 și nesimnificativ în Sectorul 4.

”Sectorul 3 a emis autorizația de construire în regim de urgență din mai multe motive. Primul motiv e documentul de la Inspectoratul de Stat în Construcții, emis la solicitarea PMB, care a statutat că Sectorul 3 e autoritate deliberativă.

Terenul e preponderent în Sectorul 3 și nesemnificativ în Sectorul 4. Primul motiv pentru autorizația în regim de urgență este că e pericol public. Vă pun la dispoziție documentul emis de Universitatea Tehnică de Construcții. … Anumite zone se pot încadra în pericol public.
Hotărârea CNSU: din 63 de membri prezenți, reprezentanții PMB în număr de 7 s-au abținut. Primarul general nu a fost în această ședință pentru a auzi părerile experților, cum nu a fost nici în planșeu pentru a vedea situația.

Legea privind autorizarea lucrărilor de construcție stabilește că autorizațiile se pot emite, urmând ca avizele să fie obținute până la finalizarea lucrărilor.

Am putut să începem lucrările de îndată, pentru că am emis un ordin de începere.

Extras de carte funciară este cel relevant. Documentul a fost ascuns de Primăria București când a emis certificatul de urbanism. E un certificat de urbanism fals. (…) Nu e rolul meu să fac sesizare penală. Rolul meu e să pun în siguranță centrul Bucureștiului, nu să generez procese.

Acest oraș aparține bucureștenilor. Sunt convins că instituțiile statului vor acționa energic pentru a combate prezumtivele abuzuri ale primarului general.”, a declarat anterior primarul Sectorului 4.

Nicușor Dan a declarat anterior că expertizele au demonstrat că gradul de urgență la planșeu este 4 pe o scară la de 1 la 5, insuficient pentru a elibera o autorizație în regim de urgență.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`