Primarul general, Nicușor Dan, a anunțat miercuri că, în urma analizării cererii de transport, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) va implementa mai multe îmbunătățiri în rețeaua de transport public din București. Astfel, vor fi înființate trei linii de transport public de noapte care vor asigura legături între Centrul Capitalei și zonele din oraș care până acum nu beneficiau de acest serviciu. De asemenea, traseul altor două linii existente va fi modificat pentru a servi și zone adiacente care au demonstrat o cerere semnificativă.
Începând cu data de 23/24 iunie 2023, autobuzele N120, N121 și N122 vor circula în noile zone deservite: Baicului, Doamna Ghica, Bd. Timișoara, Romancierilor, Bd. Camil Ressu, Bd. Nicolae Grigorescu, Postăvarului, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Șos. Morarilor și Șos. Vergului. Aceste autobuze vor fi disponibile la un interval de 30 de minute pe toată durata programului, între orele 22:30 și 05:00.
De la aceeași dată, traseul liniei N104 va suferi modificări. În loc să circule pe Strada Baba Novac, linia va urma traseul nou pe Strada Dristorului, apoi va continua pe Bulevardul Decebal, Bulevardul Unirii și, în cele din urmă, va reveni la traseul său actual. În ceea ce privește linia N109, aceasta va funcționa pe ambele sensuri de circulație pe Bulevardul Corneliu Coposu, scrie G4media.
Pe liniile de noapte, tariful pentru o călătorie de 90 de minute rămâne același cu cel de pe liniile de zi, adică 3 lei. De asemenea, abonamentele, sumele încărcate în portofelul electronic și călătoriile încărcate pe cardurile de transport sunt valabile și pe aceste linii. Pentru a asigura un proces eficient de urcare și coborâre a pasagerilor, aceștia trebuie să folosească doar prima ușă a vehiculului. Autobuzele vor efectua opriri în stații doar la solicitarea călătorilor. Dacă există pasageri care doresc să coboare, aceștia trebuie să apese butonul „Stop” situat pe barele din interiorul autobuzelor. Aceste informații au fost precizate de Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.