Nicușor Dan: Sunt lucruri pe care le-am tăiat din lista de investiții tocmai pentru că nu avem bani

Publicat: 04 10. 2022, 21:07
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, susține că instituția a tăiat din investiții din cauza lipsei banilor, context în care a vorbit din nou despre „dezechilibrul” dintre fondurile de care dispune municipalitatea și cele ale primăriilor de sector, transmite Agerpres.

Nicușor Dan, despre investiții și „dezechilibrul” dintre fondurile municipalității și cele ale primăriilor de sector

Potrivit edilului, această împărțire „deficitară” datează de 20 de ani.

„Multe dintre investiţii nu s-au făcut, faptul că sunt poduri care nu au mentenanţă corespunzătoare vine din deficitul ăsta de bani. Noi anul acesta am fi putut să facem, de exemplu, consolidarea celei de-a doua jumătăţi din Podul Grant, care este necesară, nu am avut bani. Am fi putut să facem consolidarea malurilor de lac din Herăstrău. Degeaba schimbăm asfaltul, dacă malul de lac alunecă, evident că aleea o să se rupă (…). Sunt lucruri pe care le-am tăiat din lista de investiţii tocmai pentru că nu avem bani. În schimb, ne-am dus către fonduri europene”, a declarat Nicușor Dan, marți, la Europa FM.

Primarul general consideră că nu este normal să aibă Primăria Capitalei o alocare mai mică decât cele ale primăriilor de sector.

„Este un dezechilibru pe care nu îl semnalez numai acum, de când sunt primar, îl semnalez de când era primar Sorin Oprescu. Nu este normal ca Primăria Capitalei, care are subvenţia la termie şi subvenţia la transportul public – cam 1 miliard de lei este şi cea la transportul public, spitalele şi toate teatrele şi iluminatul public, semafoare şi multe alte servicii, inclusiv liniile pe care le tragem, inclusiv pe asfalt, ca să semnalizăm rutier oraşul – nu e normal ca noi să avem mai puţin decât sectoarele, care au şcolile, salubritatea şi parcuri, pe care le avem şi noi”, a adăugat Nicușor Dan.