Nicușor Dan: Săptămâna viitoare mă voi vaccina anti-COVID-19 cu prima doză
Nicuşor Dan, Primarul General al Capitalei, a anunțat că se va vaccina anti-COVID-19 săptămâna viitoare. În ultima vreme, acesta a fost întrebat de mai multe ori de ce nu s-a imunizat și de fiecare dată a spus că vrea întâi să-și facă mai multe analize, dar nu are timp. El mai afirmase și că a trecut prin boală în luna mai.
Nicuşor Dan se vaccinează anti-COVID
Întrebat vineri, din nou, dacă s-a vaccinat, Nicușor Dan a răspuns: „Am spus că trebuie să fac nişte investigaţii medicale. Le-am făcut şi săptămâna viitoare mă voi vaccina cu prima doză”.
Până acum, Nicușor Dan a spus de fiecare dată că nu are o problemă cu vaccinurile, chiar și-a vaccinat fetița, dar vrea întâi să-și facă mai multe analize înainte de a primi serul anti-COVID și nu are timp pentru asta. Dan a mai spus că, oricum, a trecut prin boală în luna mai.
„Viața mea înseamnă să mă trezesc de dimineață și să stau de la 9 la 21 în primărie. Am trecut prin boală… Am spus că mă voi vaccina după ce fac un număr de teste, pe care n-am apucat încă să le fac, pentru că există niște urgențe care sunt mai importante…Mă voi vaccina după ce fac un set de analize pe care n am avut timp până acum”, afirmase Primarul General, la începutul acestei luni.
Probleme pentru Nicușor Dan deoarece nu are certificat verde COVID
Cum nu s-a vaccinat și nu are certificatul verde, Nicușor Dan a avut ceva probleme în a relaționa cu autoritățile.
De exemplu, o discuție la începutul luni cu Florin Cîțu, atunci premier, pe tema problemei termoficării în București nu s-a mai desfășurat la Palatul Victoria, sediul Guvernului, ci la sediul PNL, deoarece Dan nu avea certificat verde, deci nu putea intra în instituție.
De altfel, din același motiv, Nicușor Dan nu poate merge nici la târgul de Crăciun organizat chiar de Primăria Capitalei.