Nicuşor Dan: Noile troleibuze Solaris au ieșit în probe, iar din februarie vor intra în circulație (VIDEO)

Nicuşor Dan: Noile troleibuze Solaris au ieșit în probe, iar din februarie vor intra în circulație (VIDEO)
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei. Sursa foto: Captură Video - Nicușor Dan / Facebook

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat, marți, că troleibuzele Solaris au ieşit în probe, iar de luna viitoare vor intra în circulaţie.

Troleibuzele Solaris vor intra în circulație din februarie

„🟢🚎Troleibuzele Solaris au ieșit astăzi în probe, iar din februarie vor intra în circulație.

🟢🚎Noile troleibuze fac parte dintr-un lot de 100 de astfel de vehicule cumpărate de Primăria Municipiului București prin fonduri nerambursabile”, a transmis Nicușor Dan, pe Facebook.

Într-un mesaj de anul trecut, primarul a dat mai multe detalii despre aceste troleibuze: „Cele 100 de troleibuze, achiziționate cu fonduri nerambursabile de la Fondul de Mediu, vor avea 12 m, podeaua complet coborâtă, spațiu destinat cărucioarelor pentru persoane cu dizabilități, vor fi dotate cu computer de gestiune management vehicul cu funcții GPS, sistem de informare audio-video, aer condiționat și o autonomie minimă de 20 de km. Garanția funcționării va fi de minimum 300.000 km de la data punerii în exploatare sau minimum 5 ani”.

Capacitatea de transport a unui troleibuz e de 90 de pasageri, dintre care 27 pe scaune.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`