Nicușor Dan explică de ce a aprobat un protest cerut de un susținător al partidului Dianei Șoșoacă: „Nu avem dreptul legal să îi refuzăm. Oricine cere, dacă satisface niște condiții, îi dăm autorizație” (VIDEO)

Nicușor Dan explică de ce a aprobat un protest cerut de un susținător al partidului Dianei Șoșoacă: Nu avem dreptul legal să îi refuzăm. Oricine cere, dacă satisface niște condiții, îi dăm autorizație” (VIDEO)
Foto: Nicușor Dan / Facebook

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a explicat vineri seara, într-o intervenție în emisiunea Bună, România, cu Răzvan Zamfir și Radu Buzăianu, cum a ajuns un posibil reprezentant al partidului condus de Diana Șoșoacă să obțină autorizație pentru protestul de duminică, dedicat cauzei transportatorilor și fermierilor.

Nicușor Dan, despre protestul din Capitală

Nicușor Dan a spus că Primăria Capitalei a aprobat 1.000 de autorizații în ultimii trei ani și că dacă în solicitare sunt îndeplinite o serie de criterii minimale, protestele nu pot fi respinse. Așa a fost cazul și cu protestul aprobat duminică pentru Piața Victoriei:

“Cineva face o cerere în care spune: vreau să fac un protest. Această cerere trebuie să aibă niște elemente minimale: câte persoane vin, de unde vin, pe unde vin, care va fi zona ocupată, câte persoane sunt din partea organizatorilor care vor asigura împreună cu organizele de ordine ordinea și liniștea publică. Sunt niște elemente minimale care trebuie îndeplinite. Solicitantul sau reprezentantul organizației sau persoana este chemată la o comisie din care fac parte reprezentanții primarului, ai Jandarmeriei, ai Poliției, Poliției Rutiere, Poliției Locale, mai multe instituții. Dacă cererea este întemeiată se face un protocol în care se scriu toate obligațiile pe care organizatorul le are. Noi am dat 1.000 de autorizații de protest în acești 3 ani, din care vreo 20-30 împotriva mea pe trotuarul din fața Primăriei. Noi avem un text de lege pe care trebuie să îl aplicăm. Oricine cere, dacă satisface niște condiții, îi dăm autorizație”.

Nicușor Dan a mai explicat și de ce solicitarea făcută de sindicatul transportatorilor nu a fost aprobată de Primăria Capitalei:

“Există niște cazuri în care poți să îi respingi: dacă nu e completat corect, dacă scopul este neconstituțional, de exemplu împărțirea teritorială a României sau pentru arme de foc. Motivul pentru care am respins solicitarea sindicatului, când a venit sindicatul transportatorilor: când este afectat traficul sau funcționarea normală a instituțiilor. Ăla e un exemplu clar, cum spuneau ei: vrem să ocupăm Piața Victoriei cu mașini grele și toate bulevardele care dau în Piața Victoriei, asta în mod evident este o afectare a traficului din București. Pe motivul ăsta l-am respins, după ce în prealabil le-am propus în discuții o variantă: veniți cu 4.000 de mașini, în loc de 15.000”.

Nicușor Dan respinge acuzațiile prefectului Capitalei

Nicușor Dan a spus că sindicatul a refuzat să se ajungă la un compromis privind desfășurarea protestului:

“Același sindicat al transportatorilor a făcut în 2017 un protest cu mașini, atunci era o chestiune legată de mașini mici, și au venit cu 4.000 de mașini pe care le-au dispus în Piața Victoriei și de-a lungul șoselei Kiseleff. S-a circulat în Piața Victoriei, nu s-a circulat pe bulevardul Kiseleff. A fost soluția maximală pe care noi am propus-o în discuția pe care am avut-o cu sindicatul. Ne-au spus că nu sunt de acord decât în varianta maximală a lor, 15.000 de mașini pe toate bulevardele.

Din partea sindicatelor reprezentative fie a transportatorilor, fie a fermierilor a fost o singură solicitare, care inițial spunea că vor fi 5.000 de oameni și 5.000 de mașini. Când au venit la fața locului au zis că vor să o completeze, să vină 50.000 de oameni și 15.000 de mașini cu locația pe care am zis-o. Decizia noastră a fost că nu putem blocăm orașul”.

Nicușor Dan a respins acuzațiile făcute de prefectul Capitalei, potrivit cărora s-a grăbit să autorizeze protestul reprezentantului partidului senatoarei Șoșoacă. În acest sens, Nicușor Dan a spus că nu există o bază legală pentru a refuza organizarea unui protest dacă sunt îndeplinite condițiile minimale:

“Această comisie se întâlnește de regulă de trei ori pe săptămână. De data aceasta pentru că au fost multe solicitări s-a întâlnit aproape zilnic. Omul a solicitat miercuri sau joi, joi a fost chemat în comisie, dacă tot era comisia convocată și i s-a dat pestre trei zile, pentru duminică.

Noi am aprobat 1.000 de proteste în trei ani. Nici dacă am vrea, nu avem capacitatea de a verifica cine sunt persoanele care solicită. Nu avem dreptul legal să îi refuzăm. Singura chestiune ar fi fost dacă un sindicat reprezentativ ar fi formulat în același timp cu acest cetățean o solicitare de protest pe aceeași locație. Atunci ne-am fi uitat să vedem cine este mai reprezentativ. Atâta timp cât nu a fost decât o singură solicitare….

Oricine are dreptul să susțină ce vrea. Solicitarea a fost solidaritate cu mitingul transportatorilor și fermierilor”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Alexandru Muraru (PNL): Planul pesedist ne arată că pericolul capturării instituțiilor statului e în plină desfășurare. Urmează zile de încercare pentru democrația din România
23:35 - Netanyahu spune că lui Macron și celorlalți lideri occidentali care cer embargo pe arme pentru Israel ar trebui „să le fie rușine”: „Rușinea lor va continua mult după câștigarea războiului”
23:12 - George Simion, după decizia CCR de a anula candidatura Dianei Șoșoacă: Orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Nicio instituție nu îi poate lua acest drept
22:49 - Nicolae Ciucă: „Pesediștilor care astăzi se bucură de decizia CCR le spun un singur lucru: românii înțeleg când cineva dorește puterea absolută în stat” / „PSD nu va scăpa de ceea ce se teme cel mai tare: de o confruntare cu mine în turul 2”
22:23 - Stelian Ion: Judecătorii CCR care au decis invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă trebuie să prezinte clar și în detaliu motivele / Este tot mai evidentă nevoia de reformă a CCR
22:01 - A fost contestată la CCR și candidatura lui Marcel Ciolacu
21:45 - PSD: Susținem dreptul oricărei persoane de a alege și de a fi aleasă. CCR trebuie să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei de invalidare a candidaturii doamnei Diana Șoșoacă
21:27 - Lucian Romașcanu, după declarația lui Florin Roman privind decizia CCR: PSD nu are nicio implicare în justiție. Când ai dileme și dificultăți să îți vezi candidatul în finală, despre dl. Ciucă vorbesc, începi să dai rateuri de gândire
21:06 - Florin Roman (PNL): Eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni, făcută prin mâna majorității PSD din CCR, este o făcătură marca PSD
20:46 - Diana Șoșoacă, după ce i-a fost anulată candidatura la prezidențiale: „Mă sună foarte mulți din Sfatul Înțelepților, mă sună generali din armată. Este timpul să acționăm”