Nicușor Dan, despre Planșeul Unirii: Concluzia este că o să dăm autorizația în regim normal și va fi un șantier de 2 ani. Nu poți să te joci, să dai o autorizație pe genunchi (VIDEO)

Publicat: 31 10. 2024, 20:22
Actualizat: 31 10. 2024, 20:33
Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei. Sursa foto: Nicuşor Dan / Facebook

Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei, a avut o intervenție în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Irina Petraru, unde a dat ultimele detalii cu privire la Planșeul Unirii.

„Așteptăm toate celelalte 20 de avize, ca să dăm autorizația”

Primarul Capitalei a precizat că autorizația o să fie dată în regim normal, așa cum e firesc. “Nu poți să te joci, să dai o autorizație pe genunchi”, a subliniat Nicușor Dan.

„Concluzia este că o să dăm autorizație în regim normal, așa cum e firesc, pentru că nu poți să te joci acolo, să dai o autorizație pe genunchi, când lucrezi perete în perete cu metroul, peste caseta de apă uzată a Bucureștiului și când o să vină cu avizele astea, o să dăm autorizație în regim normal și va fi un șantier de 2 ani. E toată disponibilitatea din partea noastră.

Au fost deja în comisia tehnică de circulație săptămâna trecută, azi au depus proiectul tehnic, acele 3 avize pe care noi trebuie să le dăm o să le dăm și după aceea așteptăm toate celelalte 20 de avize, ca să dăm autorizația”.