Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, a vorbit miercuri despre cazul de posibil plagiat în care este implicată șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. Dan susține că, de fapt, este vorba despre un atac la adresa instituției pe care o conduce Kovesi, dar susține că pentru înlăturarea oricăror suspiciuni, texa acesteia ar trebui analizată din nou, informează știripesurse.ro.
"Aparent este un atac împotriva unei persoane. De fapt, este împotriva unei instituţii. Această instituţie rezolvă o chestiune a corupţiei cu care suntem toţi de acord că ţine de securitatea naţională. Este de fapt un atac la securitatea naţională, pe care îl poartă nişte partide care pretind că vorbesc cu fiinţa naţională şi cu tot felul de vorbe frumoase. Va fi, în opinia mea, una dintre temele importate ale acestei campanii electorale: lupta între un stat în care justiţia funcţionează şi o coaliţie a penalilor", a declarat Nicuşor Dan.
Întrebat dacă teza lui Kovesi ar trebui reverificată, liderul USR a răspuns: "Fără îndoială!"