Nicușor Dan a ales noua conducere de la CSM București. Printre ei, un comentator sportiv, fost angajat al TVR

Publicat: 24 06. 2022, 19:05
Actualizat: 24 06. 2022, 19:32
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

După ce CSM București a pierdut titlul în fața Rapidului, Nicușor Dan  a început să schimbe oamenii din conducere. Cristina Vărzaru va fi noul manager al echipei feminine de handbal, iar Vlad Enăchescu a primit funcția de  șef al secției de handbal.

Astfel că, Vlad Enăchescu va fi noul șef al secției de handbal de la CSM București, iar Cristina Vărzaru va ocupa postul de team manager al echipei de fete.

Nicușor Dan l-a readus pe Vlad Enăchescu la CSM București

Așadar, Cristina Vărzaru reprezintă noul team-manager al echipei feminine de handbal CSM București, conform unui anunț pe  site-ul oficial al clubului din Capitală, potrivit prosport.ro.

„Am fost mereu atras de provocări și acum am primit cu și mai mare bucurie propunerea venită din partea conducerii clubului! Pentru că de fapt este o revenire și sunt convins că putem relua totul fix de acolo unde am lăsat lucrurile!

„Consider esențială organizarea, profesionalizarea și eficientizarea sportului, absolut obligatorii în contextul european și în cel mondial. Sunt om de echipă și am convingerea că experiența Cristinei Vărzaru, coroborată cu planurile de acțiune foarte bine puse la punct vor aduce din nou bucurie și zâmbet pe chipurile suporterilor noștri!”, a  declarat nou Manager Operațional CSM București.


Vlad Enăchescu a mai avut această funcție  în perioada 2019 și 2020. Acesta s-a retras de la echipa de handbal a Capitalei, după  ce contractul i-a expirat.

„Avem ambiții mari și ne dorim cât mai multe performanțe de care bucureștenii să fie cu adevărat mândri! La CSM București nu există decât un singur obiectiv: VICTORIA! Campionat, Cupă, Final 4 de Liga Campionilor – acestea au fost, sunt și vor fi mereu obiectivele „tigroaicelor”! Hai CSM!”, a mai declarat Vlad Enăchescu, Manager Operațional CSM București, după numirea în funcție.

Ce a declarat Cristina Vărzaru

„Cariera mea de jucătoare s-a încheiat la CSM București și sunt foarte multe amintiri care mă leagă de această minunată echipă! Mă onorează propunerea de a reveni acolo unde m-am simțit excelent în teren și am energia și dorința de a performa cel puțin la fel de bine și din perspectiva noului rol, acela de team manager!

Și când spun cel puțin la fel de bine mă gândesc la un nou titlu suprem european, la o nouă Ligă a Campionilor pe care să o aducem la București! Sunt nerăbdătoare să mă alătur clubului și să pornim împreună la un nou drum frumos și încununat de reușite” a spus Cristina Vărzaru, Team Manager CSM București, conform gsp.ro.